4,3,2...

Impasul in care s-a aflat cinematografia romaneasca de la evenimentele din decembrie 1989 pana in urma cu ceva timp este foarte bine cunoscut. Nu tu bani, nu tu inspiratie...

Anii post-revolutionari au adus pe marile ecrane numai filme mioritice "brazdate" de frustrarile anilor comunismului. Si nu numai atat. Povesti despre ce a fost inainte si despre ce a fost atunci, in acel decembrie insangerat. Atrocitati, imagini morbide, complexe nationale transpuse pe pelicula. Am auzit acum cateva zile o actrita spunand ca poate intreaga perioada cu filme ce povesteau intamplarile acelei perioade de trista amintire au facut bine atat regizorilor, cat si actorilor si populatiei. Am avut ocazia sa ne manifestam ura, frustrarile, durerile si sa spunem tot ceea ce ne-a fost interzis atata timp sa exprimam. Poate ca si punctul asta de vedere poate fi considerat valid. Pe de alta parte, umorul cu care filmele autohtone ne obisnuise in anii post-89 ne-a cam lipsit. Nu tu nea Marin, nu un Caragiale, iar de BD nici nu se punea problema. Ca sa nu mai vorbim de filmele istorice a la Sergiu Nicolaescu. Totul se invartea in jurul eternelor noastre probleme: privarea de libertate, nenorociri si atrocitatile Revolutiei si ale comunismului. Au existat filme care au aratat atat de bine toate astea, incat nu pot fi neluate in seama. Chiar si maestrul Nicolaescu, atat de blamat la un moment dat ca apare in toate rolurile si ca ar putea face tot genericul numai cu numele sau a aratat zilele decembriste intr-o altfel de lumina, creionata pe o poveste romantata, in filmul "15". Plus, daca a mai bagat-o si pe Raduleasca pe generic... va dati seama ca succesul a fost garantat. Oricum, se pare ca regizorii nostri au inceput iar sa aspire la altceva, au inceput sa inspire aer nou si asta se vede. Cristi Puiu, Mungiu, Giurgiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Nemescu... toti au reusit sa faca o figura excelenta pe la evenimentele de gen internationale. Si uitati-l acum pe Mungiu al nostru cum este favoritul criticilor de film din intreaga lume. Mai nou, cei de la NY Times au "decretat" ca romanasul ar merita pentru filmul sau "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" nu mai putin de sase Oscaruri. De cand nu ati mai auzit astfel de laude la adresa unui roman? Serios, de ce se agita cate unii sa faca topul celor mai mari zece romani, cand noi de fapt avem nevoie de unul si bun? Unul care sa ne spele imaginea mult prea patata, care sa le arate tuturor ca roman nu se scrie cu doi "r" si ca, totusi nu suntem un popor de violatori si de pedofili, ca mai avem si altceva in cap in afara de crime si de furturi. Surprinzator pentru cate unii, nu? Revenind la Mungiu al nostru, criticii new-yorkezi considera ca pe langa categoria ce desemneaza cel mai bun film strain, "4,3,2" ar mai trebui bagat in seama si pentru "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cea mai buna actrita in rol principal", "cel mai bun actor in rol secundar" si "cel mai bun scenariu original". Buna treaba, domn` Mungiu! Sa ne traiesti si sa mai faci ispravi dintr-astea. Ce mai putem zice decat... la mai mare!

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}