Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falanga lui Mazare

ro

02 Mar, 2009 00:42 2271 Marime text
deschidere.jpg# Primarul nu ar fi putut comite singur faptele de care îl acuză anchetatorii anticorupţie, existând posibilitatea ca el să se întoarcă împotriva subalternilor săi

Au trecut patru luni de când edilul Constanţei a fost trimis în judecată, alături de alte 36 de persoane, pentru un prejudiciu substanţial, pe care procurorii susţin că l-ar fi cauzat municipiului Constanţa şi statului român. Şi, totuşi, s-ar putea spune că primarul stă destul de bine.

Dat fiind numărul mare de persoane acuzate alături de el, instanţa are de unde-şi alege vinovatul, în cazul în care s-ar pronunţa un asemenea verdict. Nicuşor Constantinescu, Ramona Dospinescu, Basarab Popa sunt doar câţiva din aşa-zia „falangă" a lui Radu Mazăre, armata scoasă la înaintare pentru a dat piept cu justiţia în procesul primarului cu DNA-ul. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, Radu Mazăre este acuzat, în calitate de primar şi de membru al comisiei de aplicare a Legii 10/2001, de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, fapte pentru care, potrivit Codului Penal în vigoare, riscă o pedeapsă de la cinci la 15 ani. Procurorii spun că edilul, „în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2002 - aprilie 2007, împreună cu ceilalţi coautori, membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi învinuiţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale, evaluator şi funcţionari cu atribuţii juridice, de patrimoniu şi de carte funciară, a prejudiciat statul român cu 32.396.672 de dolari şi 49.638.527 de euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 de dolari şi 11.313.347 de euro şi Oraşul Năvodari cu 432.000 de euro".

nicusor_constantinescu_02.jpgRadu nu e singur

Foarte interesant este faptul că primarul nu este singur. Pe tot parcursul rechizitoriului, procurorii anticorupţie au în vedere faptul că Radu Mazăre ar fi reprezentat doar o rotiţă, importantă, ce-i drept, în mecanismul propriu al administraţiei de la Constanţa de aplicare a legii retrocedărilor. În rechizitoriu se reţine că acţiunile de care este acuzat Radu Mazăre „au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru sine şi pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a dispus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii 10/2001, în referire la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunere a acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură". Procurorii mai spun că situaţiile expuse în rechizitoriu „probează îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al statului". Concluzia care s-ar putea trage din aceste acuzaţii este că nicidecum primarul nu pare să fi acţionat de unul singur, de capul său, în comiterea faptelor de care îl acuză procurorii anticorupţie.

Atestări nereale

DNA îi impută „atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură, atestarea nereală că unele terenuri - plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa, deşi acestea aparţineau domeniului public al statului român, atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false, incompatibile cu scopul reparator al legii". Şi, totuşi, s-ar putea ridica întrebarea dacă, în cazul în care mecanismului i-ar fi lipsit celelalte „rotiţe", reprezentate de Constantinescu, Dospinescu, Dan Miron şi alţii ca ei, edilul ar mai fi reuşit să pună în aplicare „grozăviile" de care îl acuză procurorii DNA. Fapte similare celor ale primarului li se impută şi actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, directorului Direcţiei Patrimoniu din Primăria Constanţa, Ramona Daniela Dospinescu, directorului Direcţiei Tehnic Investiţii, Ion Marica, şi altora ca ei.

Se dezice de „soldaţii" săi?

Judecând după sumele stabilite de procurori ca fiind contribuţia fiecărui acuzat la prejudiciul creat, pe care cotidianul ZIUA de Constanţa le-a prezentat detaliat într-o ediţie anterioară, sume egale cu ale primarului ar avea de achitat şi Ramona Dospinescu, de pildă. La fel de prost la acest capitol stau şi Alin Horaţiu Dima, pe care DNA l-a intitulat „evaluatorul agreat de primărie", dar şi Ion Marica, Nicuşor Constantinescu, Cristian Talpău, Bogdan Ghiţulescu sau alte nume făcute „celebre" de rechizitoriul DNA. Astfel, vina şi responsabilitatea pentru prejudiciul creat statului şi Constanţei, în cazul în care judecătorii vor ajunge la concluzia că există vină şi vinovaţi, se va împărţi între acuzaţi. În acest context, primarul ar putea susţine că actele pe care DNA i le impută ca fiind false şi împlinite prin abuz în serviciu le-a semnat de bună credinţă, având încredere în subordonaţii săi că-şi fac treaba. Cu alte cuvinte, dacă s-ar ajunge într-o asemenea situaţie, edilul ar putea arunca foarte uşor pisica la subalternii săi, afirmând, în cel mai rău caz, în care s-ar „dezice" de aceştia, că habar n-avea de „mânăriile" la care s-ar fi dedat subalternii. În aceeaşi ordine de idei, primarul şi-ar arunca în lupta cu justiţia „falanga", „armata cuirasată", „blindată" împotriva atacurilor procurorilor, întocmai precum în bătăliile de demult, împăraţii îşi trimiteau soldaţii cu lănci la înaintare, pentru a decima rândurile inamice. Totuşi, este de menţionat faptul că, de-a lungul istoriei, de cele mai multe ori, falanga s-a dovedit a fi ineficace. Greoaie şi mai degrabă imobilă, „armata cuirasată" nu putea rezista unui atac al cavaleriei. Rămâne de văzut ce carte va juca primarul în procesul intentat de DNA. Proces care, în ciuda tuturor amânările suferite până în prezent, tot va trebui să se judece, la un moment dat. Ar fi interesant de urmărit dacă primarul se va „lepăda" sau nu de subalternii săi, aruncând toată vina imputată de DNA asupra lor şi susţinând că el a acţionat de bună credinţă. Şi va fi foarte interesant de observat dacă procurorii se vor transforma sau nu în „cavaleria" ce-i va veni de hac „falangei" lui Mazăre.

{mos_ri:Mazare} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii