Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restrictii severe pe 2 aprilie

ro

28 Mar, 2008 00:00 1898 Marime text
1206654973.jpg

Transportul in comun va fi intrerupt temporar, iar stationarea si parcarea masinilor pe anumite bulevarde vor fi interzise

Ieri, a avut loc, la Prefectura, o intalnire in cadrul careia s-a incercat definitivarea ultimelor aspecte care tin de desfasurarea traficului in ziua intalnirii presedintelui George W. Bush cu Traian Basescu. La intrevederea la care au participat Danut Culetu, prefect, Petrica Munteanu, director la primarie, si Adrian Rapotan, comisar-sef adjunct la IJP, au fost stabilite ultimele detalii referitoare la transportul in comun, parcarile si stationarile in data de 2 aprilie. Astfel, s-a hotarat ca transportul in comun sa fie suspendat temporar, iar stationarea si parcarea pe anumite strazi din oras sa fie interzise. Seful Serviciului Politiei Rutiere Constanta, Constantin Dancu, a recomandat conducatorilor auto sa evite deplasarile cu autoturismele proprii in perioada 1-4 aprilie, pe bulevardele Aurel Vlaicu, Alexandru Lapusneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai, Tomis, IC Bratianu, Ferdinand, Mamaia, strazile Mircea cel Batran si Primaverii. "In zonele Dacia, Tomis 3, Capitol, ICIL, Pod Butelii, Far, Tomis si in centru, stationarea si parcarea vor fi interzise, iar in cazul nerespectarii prevederilor, masinile vor fi ridicate de pe carosabil", a mai precizat Dancu. De asemenea, conducatorii sunt sfatuiti sa evite deplasarile pe rutele Constanta - Mihail Kogalniceanu si Constanta - Neptun. Petrica Munteanu a adus precizari referitoare la interzicerea totala a circulatiei in ziua de 2 aprilie. "Cand se va sti exact traseul, pe strazile respective nu se va stationa. Transportul in comun va fi intrerupt temporar, maximum o ora si jumatate", a mai adaugat Munteanu. Printr-un ordin al Ministerului Transporturilor si MIRA, pentru asigurarea securitatii Summit-ului, pe perioada 30 martie - 5 aprilie, vor fi restrictii de circulatie pe anumite sectoare, pentru masinile de mare tonaj. Acestora le va fi interzis accesul pe DN 2A, de la km 182 (intersectia cu DJ 22 - Mihail Kogalniceanu) pana la intersectia cu DN 3C (varianta Ovidiu). De asemenea, vor mai fi inchise DN 3C, de la Ovidiu pana la bulevardul Aurel Vlaicu, si DN 39 de la km 5 (limita municipiului Constanta) pana la intersectia cu DJ 391 (zona 23 August - Neptun). Pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a operatiunii, sambata, Prefectura Constanta va efectua, impreuna cu reprezentantii institutiilor deconcentrate, inspectii la primariile cuprinse intre Mihail Kogalniceanu si Mangalia. Prefectul a precizat ca autoritatile constantene au finalizat deja operatiunile de salubrizare si de refacere a marcajelor pietonale ale orasului.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii