Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O noua sceneta din scandalul demolarilor din Mamaia

ro

13 May, 2010 03:24 3437 Marime text
demolari.jpgAcţiunea de demolare a construcţiilor ilegale amplasate pe plajă a continuat ieri în Mamaia, unde 11 active comerciale au fost distruse fie de către proprietari fie de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est prezenţi la faţa locului. Aceasta este cea de-a treia acţiune desfăşurată în staţiunea Mamaia.

De pe lista celor care n-au scăpat din calea buldozerelor, chiar dacă se aflau printre cele mai populare cluburi de pe litoral, au fost Cafe Del Mar, terasa Cotton, La Cucaracha, Kristial, dar şi o construcţie din lemn realizată în dreptul hotelului Victoria. Singurul club vestit de pe litoral care a scăpat de demolare a fost Office, ai căror proprietari au prezentat echipelor de control prezente la faţa locului autorizaţia obţinută de la Primărie. Prima dintre terasele demolate a fost Cafe del Mar, unde proprietarii au opus rezistenţă, cerând echipelor să prezinte planul de demolare. De precizat că proprietarii de la Cafe del Mar, dar şi cei de la terasa Cotton aveau extinse construcţiile, dar pentru acestea primăria nu a putut să le reînnoiască autorizaţia.

demolari_1.jpgPotrivit celor declarate de directorul Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, acţiunea continuă astăzi la Costineşti şi 2 Mai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii