Ce găsesc turiştii pe litoral? Casa cu lei - o construcţie impunătoare în Peninsulă

Casa Emirzian, denumită Casa cu lei din cauza celor patru coloane pe ale căror capiteluri tronează câte un leu este o replică a reşedinţelor marilor negustori veneţieni. Somptuozitatea deosebită este conferită cu emfază de coloanele faţadei înălţate pe socluri de piatră. Faţada principală spre strada Dianei este conturată prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. Edificiul impresionează prin arhitectura impunătoare, bine conservată, ce opreşte lumina la diversele ore ale zilei prin detalii fascinante. Pe partea dinspre strada Nicolae Titulescu se află intrarea de serviciu având acces la toate nivelurile separat de intrarea principală de pe strada Dianei.

Construcţia a fost ridicată de la sfârşitul secolului XIX de către Dicran Emirzian, comerciant şi armator armean pe strada Diana nr.1. din Constanţa. Acesta a comandat şi a plătit construirea unei reşedinţe de rezidenţă în peninsulă. Stilul abordat a fost cel eclectic, specific perioadei. La momentul începerii construcţiei faţada casei era orientată cu deschidere directă către piaţa Ovidiu şi spre port pe partea dinspre vest. Proprietarul şi arhitectul au intenţionat să pună în evidenţă clădirea pentru a fi percepută şi contemplată simultan din multiplele ei unghiuri. Laturile clădirii erau delimitate de cele trei străzi pe care se găseau faţadele: str. Elenă (mai târziu str. Lascăr Catargiu iar în prezent str. Nicolae Titulescu) - est , str. Dianei - nord (faţada) şi str. Ovidiu (vest). În prezent proiectantul nu mai poate fi stabilit cu certitudine dar, datorită stilului se poate afirma că este vorba despre renumitul arhitect Ioan Berindei (1871-1928). Începerea construcţiei s-a făcut în anul 1898 şi a fost finalizată în anul 1902. Deasupra intrării principale există, de altfel, ca dată de începere a construcţiei anul 1898. Conform acestora proiectantul casei Emirzian ar fi fost Daniel Renard, cel ce avea să primească mai târziu comanda de proiect a Cazinoului din Constanţa. Construcţia este impunătoare în decorul Peninsulei şi al portului. Este un imobil ce pune în evidenţă varietatea caracterelor arhitecturale din zonă.

Reşedinţă, bancă, club comercial, lojă masonică, etc

După construirea reşedinţei se pare că Dicran Emirzian s-a preocupat de afacerile sale în alte locuri decât Constanţa. Ca urmare casa a fost închiriată. Astfel, în anul 1907 Krikor Zambaccian, ilustrul colecţionar de artă, în vârstă de numai 18 ani, văr cu bogatul comerciant, face referire la unul din vremelnicii locatari ai locuinţei, Lazăr Munteanu, preşedinte al Tribunalului Constanţa şi în acelaşi timp pasionat colecţionar de artă. În documentele din anul 1921 se consemnează că în edificiul ridicat de armatorul Emirzian funcţiona o bancă. În lista abonaţilor telefonici din anul 1924 la adresa din str. Dianei Nr. 1 este trecută Banca Comercială. Mai târziu în local au funcţionat mai multe firme de comerţ, o agenţie de transporturi şi chiar un Club Comercial. Mai apoi către finele perioadei interbelice imobilul şi-a reluat funcţiunea de locuinţă. Un aspect mai puţin documentat arată că pentru scurtă vreme în Casa cu lei, în perioada interbelică, a funcţionat sediul unei loje masonice. În baza evocărilor lui Simion Tavitian, fost membru marcant al comunităţii armene, şi conform unor înscrisuri, în anii 1940 clădirea se afla proprietatea Elizei Emirzian. Cel ce folosea imobilul era însă fiului armatorului armean, Bebi Emirzian. Acesta a locuit în imobil până în 1941. După cum îşi aduc aminte vârstnicii ce povestesc că pe strada Dianei la nr. 1 aveau loc adesea petreceri private. Mai în fiecare seară, intrau doamne care îşi fereau identitatea de privirile celorlalţi. Apoi ajungeau şi domnii, întotdeauna pe jos mergând ferit printre străduţe, pentru a nu fi văzuţi de cunoscuţi. Casa cu lei a fost, mai mult sau mai puţin, o casă de raport. Cupluri adultere îşi consumau discret idilele sub pavăza unui anonimat bine întreţinut. Faptul că locuinţa avea mai multe căi de acces prezenta suficiente avantaje. De asemenea, faptul că se afla în imediata apropiere a unor varieteuri sau hoteluri era un motiv pentru ca cei ce se perindau pe străzile învecinate să poată să se furişeze în locuinţă şi să revină apoi în peisajul zonei fără a stârni suspiciuni.

Anii şi-au luat tributul ...

După anii `48 edificiul a fost naţionalizat conform decretului 92/1950, poz. 37. Prin anul 1953 în clădire se instalase un serviciu tehnic de la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Ulterior a fost dată în folosinţă din nou ca locuinţă. Clădirea a cunoscut restaurări repetate. Ultima restaurare a fost finalizată în anul 1978, când a fost transformată în hotel şi restaurant. În anii ce au urmat după 1990, starea de degradare s-a accentuat puternic.