Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:01 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Expoziție la Universitatea „Ovidius” Yeats 2015. 150 de ani de la nașterea poetului irlandez William Butler Yeats

ro

22 Jun, 2015 12:08 392 Marime text
Universitatea „Ovidius” din Constanța găzduiește mâine, 23 iunie, de la ora 16.00, la Facultatea de Litere (Campus Corp A, Aleea Universității nr. 1), vernisajul expoziției Yeats 2015, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului irlandez William Butler Yeats. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Bucureşti şi Universitatea „Ovidius”, cele două universități având privilegiul de a găzdui această expoziție despre viaţa şi opera poetului, urmând a fi expusă şi în alte oraşe europene. Domnul Andrew Harwood, Chargé d’affaires al Ambasadei Irlandei, va vernisa expoziția de la Universitatea „Ovidius”, iar printre invitaţi se află conducerea universității și a facultăților, cadre universitare, studenţi din ciclul de licenţă, viitori absolvenţi ai unor programe specializate de masterat, precum şi membri ai institutelor culturale. Expoziția a fost găzduită în perioada 18 – 21 iunie de Universitatea București, iar la Universitatea „Ovidius” va rămâne la dispoziția publicului până pe data de 25 iunie.
                                                 
Biroul de presă al Universității „Ovidius” din Constanța,
22 iunie 2015

Ti-a placut articolul?

Comentarii