Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:34 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța extinde rețeaua de parteneri în Consorțiul „Tehno-Dobrogea” pentru dezvoltarea învățământului dual în regiunea Sud-Est

ro

08 Aug, 2025 11:14 529 Marime text

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a inițiat procedurile de extindere a Consorțiului regional pentru învățământ dual preuniversitar și universitar „Tehno-Dobrogea”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Investiția 6.

Potrivit unui comunicat pusla dispoziție de UOC, acest proces de extindere, ce se desfășoară pe parcursul lunii august 2025, are drept scop atragerea de noi operatori economici care să contribuie la creșterea calității formării elevilor și studenților, prin corelarea programelor educaționale cu cerințele reale ale pieței muncii. Se urmărește astfel construirea unui traseu educațional complet, de la învățământul preuniversitar până la cel universitar, în sistem dual, cu accent pe formarea practică și integrarea rapidă a absolvenților în câmpul muncii.

Sunt invitați să se alăture Consorțiului „Tehno-Dobrogea” operatorii economici care sunt interesați de pregătirea viitoarei forțe de muncă într-un cadru partenerial, axat pe formarea practică și inserția profesională a absolvenților.

Consorțiul „Tehno-Dobrogea” derulează, începând cu anul 2023, proiectul CRESC, finanțat prin PNRR (PNRR/2022/C15/MEDU/I6 – Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual). Proiectul are ca obiectiv principal construirea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar – Ovidius Engineering Hub și urmărește, totodată, dezvoltarea învățământului dual la nivel preuniversitar și universitar, se mai arată în comunicat. 

Ce spune Cosmin Filip, prorector al UOC pentru promovare programe universitare, dezvoltare infrastructură informațională instituțională, formare profesională continuă și învățământ dual

„Operatorii economici care vor deveni parteneri după această etapă de extindere a Consorțiului vor putea școlariza în sistem dual, atât elevi, în cadrul liceelor partenere, cât și studenți, în cadrul celor cinci programe de studii oferite de UOC, începând cu anul școlar / universitar 2025 – 2026, în funcție de necesitățile proprii de formare a resursei umane”, precizează ș.l. dr. ing. Cosmin Filip, prorector al UOC pentru promovare programe universitare, dezvoltare infrastructură informațională instituțională, formare profesională continuă și învățământ dual.

Detalii privind procedura de selecție a operatorilor economici parteneri în cadrul Consorțiului sunt disponibile accesând link-ul: https://univ-ovidius.ro/proiecte-parteneriate/proiecte-pnrr/3284-proiect-pnrr-dual#etapa-extindere-august-2025.

Dosarele de înscriere pot fi depuse fie la Registratura Universității Ovidius din Constanța, situată pe Bulevardul Mamaia nr. 124, fie prin e-mail, la adresa consortiul.tehno-dobrogea@365.univovidius.ro<mailto:consortiul.tehno-dobrogea@365.univovidius.ro>, cu mențiunea Dosar înscriere Consorțiul regional „Tehno-Dobrogea”.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 august 2025, ora 12:00.




Citește și:

Interes crescut pentru învățământul dual universitar la Universitatea Ovidius din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii