Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul de stat Radu Podgorean a participat la deschiderea Conferinţei internaţionale a studenţilor din Grupul Vişegrad şi România – 25 de ani de la căderea comunismului

ro

27 Mar, 2015 15:06 875 Marime text
Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi analiză politică, Radu Podgorean, a participat, joi, 26 martie 2015, la ceremonia de deschidere a Conferinţei internaţionale a studenţilor din Grupul Vişegrad (V4) şi România – 25 de ani de la căderea comunismului.

Radu Podgorean a salutat iniţiativa organizării acestei conferinţe, precizând că România şi statele din Grupul V4 au multe elemente în comun care provin deopotrivă din istoria lor recentă, dar şi din perspectiva intereselor şi a obiectivelor viitoare. În acest sens, oficialul român a subliniat că România acordă un rol esenţial cooperării cu statele din Grupul V4, cu care a împărtăşit experienţe similare în decursul procesului de aderare la UE şi NATO, după o perioadă de 50 de ani de regim comunist. România consideră, totodată, că dezvoltarea parteneriatului cu aceste state poate contribui în mod esenţial la susţinerea intereselor regionale comune, precum şi la promovarea unor soluţii adecvate la provocările internaţionale actuale.

Oficialul român a amintit, în context, criza ucraineană, subliniind necesitatea unor eforturi comune ale României şi statelor din Grupul V4 pentru menţinerea unei acţiuni solidare şi coerente a Europei în faţa acestei ameninţări. Secretarul de stat a menţionat, de asemenea, necesitatea unei acţiuni comune pentru susţinerea parcursului european al celor trei state din Parteneriatul Estic care au semnat Acorduri de Asociere cu UE (R. Moldova, Georgia, Ucraina), ca soluţie pentru asigurarea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii în vecinătatea estică a Europei.
Secretarul de stat Radu Podgorean a precizat că un rol important în realizarea acestor obiective revine tinerei generaţii. În context, a menţionat că Ministerul Afacerilor Externe este un susţinător al promovării studenţilor prin cooptarea lor în proiecte ce pot valorifica potenţialul inovator şi creativitatea noilor generaţii.

În acest sens, oficialul român a precizat că Ministerul Afacerilor Externe a semnat, recent, acorduri de parteneriat cu două organizaţii reprezentative, respectiv Liga Studenţilor Români din Străinătate şi Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor din România (CAESAR). „Este foarte important să încurajăm participarea studenţilor în proiectele noastre de cooperare şi să susţinem iniţiative, cum este această conferinţă, care pot genera beneficii pentru întreaga Europă Centrală şi de Est”, a afirmat Radu Podgorean.
 
Informaţii suplimentare:
Conferinţa internaţională studenţilor din Grupul Vişegrad şi România – 25 de ani de la căderea comunismului este organizată, în perioada 26-27 martie a.c., la Bucureşti, de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. La eveniment participă cadre universitare de la SNSPA şi alte universităţi de prestigiu din România şi din străinătate, ambasadori ai statelor din Grupul Vişegrad acreditaţi la Bucureşti, foşti diplomaţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii ale societăţii civile din România.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii