Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:07 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniunea miniştrilor de externe din statele dunărene

ro

28 Oct, 2013 18:42 549 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a prezidat luni, 28 octombrie 2013, la Bucureşti, reuniunea miniştrilor de externe din statele participante la Strategia UE pentru regiunea Dunării. La reuniune au participat: Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, reprezentantul Preşedinţiei UE în exerciţiu, vice-ministrul lituanian al afacerilor externe, Vytautas Leškevičius, trimisul special al vice-cancelarului Austriei, Johannes Kyrle, ministrul bulgar de externe, Kristian Vigenin, ministrul sârb de externe, Ivan Mrkić, ministrul pentru afaceri europene şi internaţionale al landului Baden-Württemberg, Peter Friedrich, prim-adjunctul ministrului ceh al afacerilor externe, Jiří Schneider, ministrul de stat al afacerilor europene din Ungaria, Enikő Győri, ministrul adjunct al afacerilor externe din Republica Moldova, Iulian Groza, secretarul de stat din cadrul Ministerului afacerilor externe şi europene al Republicii Slovacia, Peter Javorčik, secretarul de stat din cadrul Ministerului afacerilor externe al Sloveniei, Igor Sen čar, precum şi înalţi oficiali din Ministerele de externe din Germania şi respectiv, landul Bavaria, Croaţia, Ucraina şi Bosnia-Herţegovina.
 
În cadrul reuniunii de astăzi, discuţiile şi consultările au vizat cooperarea regională şi importanţa dimensiunii teritoriale în noua politică de coeziune a Uniunii, consolidarea structurilor naţionale de guvernanţă a Strategiei Dunării la nivelul palierelor executiv-sectoriale, coordonarea eforturilor naţionale pentru adaptarea abordării macro-regionale la realitatea unei Europe extinse, precum şi capitalizarea mecanismelor de cooperare transnaţională şi transfrontalieră pentru a susţine statele ne-membre participante la Strategie, în demersurile lor de împlinire a aspiraţiilor de integrare europeană. 
 
Comisarul european pentru politică regională, Johhanes Hahn, a subliniat rolul important al miniştrilor de externe în stabilirea orientărilor strategice şi a subliniat necesitatea ca strategia să continue să producă rezultate concrete în folosul cetăţenilor, să dezvolte soluţii pentru abordarea provocărilor comune din cadrul regiunii Dunării.
"Miniştrii de externe din statele SUERD ar trebui să joace un rol mai important pentru a asigura implicarea politică la nivel înalt în susţinerea proiectelor derulate în cadrul Strategiei. E nevoie de asigurarea accesului la finanţare a noilor proiecte din cadrul SUERD, de o mai bună cooperare între statele membre UE şi cele ne-membre", a afirmat comisarul european.
 
De asemenea, reuniunea a prilejuit un schimb de opinii despre conexiunea formatelor europene de cooperare din anii ’90 în strategiile macro-regionale existente, Strategia Dunării şi Strategia Mării Baltice, şi cea care se prefigurează, Strategia Adriatică - Ionică.
 
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a prezentat, la încheierea reuniunii, Declaraţia comună a miniştrilor de externe din statele dunărene. Documentul consemnează, în principal, recunoaşterea contribuţiei Strategiei Dunării la dezvoltarea regiunilor şi comunităţilor dunărene atât din interiorul Uniunii, cât şi din vecinătatea graniţelor sale, coordonarea priorităţilor naţionale de dezvoltare şi promovarea de proiecte comune cu impact macro-regional, întărirea dialogului pentru alinierea surselor de finanţare din fondurile viitorului cadru financiar multianual 2014-2020, implicarea miniştrilor de externe şi a coordonatorilor naţionali în consolidarea palierelor naţionale de guvernanţă a Strategiei; precum şi, susţinerea integrării statelor dunărene ne-membre prin programele de cooperare transfrontalieră şi instrumentele de asistenţă ale Uniunii la graniţele externe ale sale. Declaraţia comună a miniştrilor de externe din statele dunărene de la Bucureşti, din 28 octombrie 2013 se poate consulta pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro.
 
“Ministerele de externe trebuie să se coordoneze la nivel politic şi să utilizeze cele mai bune instrumente la nivel naţional pentru a asigura o bună guvernanţă a regiunii Dunării prin implicarea mai activă a statelor ne-membre UE şi pentru a valorifica cooperarea regională“ , a declarat ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean. 
 
Reuniunea miniştrilor de externe din statele dunărene este organizată, pentru prima dată, anul acesta, în marja Forumului Anual al Strategiei Dunării de la Bucureşti, la iniţiativa ministrului Titus Corlăţean şi, tot în premieră, este completată de reuniunea miniştrilor pentru dezvoltare regională.
 
Acest format inedit propus de România pentru palierul ministerial al Forumului Anual al Strategiei Dunării 2013, de la Bucureşti – o reuniune a miniştrilor de externe şi o reuniune a miniştrilor dezvoltării regionale - a fost apreciat în mod deosebit de Comisia Europeană şi partenerii în Strategia Dunării. Complementaritatea celor două reuniuni ministeriale ilustrează mesajului cheie pentru perioada de programare 2014-2020: reafirmarea angajamentului politic al statelor dunărene pentru întărirea cooperării regionale şi susţinerea coeziunii teritoriale, printr-o abordare macro-regională, în spiritul unei integrări europene aprofundate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii