Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:21 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, la conferința Grupului strategic european Aspen (AESG) la Washington

ro

07 Jun, 2017 18:22 1256 Marime text
Comunicat de presă
Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, la conferința Grupului strategic european Aspen (AESG) la Washington
(5-7 iunie 2017)
 
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a participat, în perioada 5-7 iunie 2017, la conferința Grupului strategic european Aspen (AESG) la Washington.
Dezbaterile s-au axat asupra stadiului și perspectivelor relaţiilor transatlantice, în contextul evoluțiilor recente la nivel internațional. Evenimentele circumscrise conferinței au beneficiat de o largă participare, aducând laolaltă reprezentanţi ai mediilor politice, diplomatice, academice, reprezentanţi ai think-tank-urilor şi ai sectorului privat, și au prilejuit un schimb aprofundat de opinii şi evaluări asupra temelor abordate, cu relevanţă pentru evoluţiile internaţionale contemporane.
Seria dezbaterilor a debutat prin conferinţa internaţională “The US and Europe in the age of uncertainty”, eveniment în cadrul căruia discuţiile s-au axat pe evaluarea mediului global contemporan, cu accent pe dimensiunea geopolitică, economică, apărării, energetică şi de securitate.
În cadrul celei de-a doua zi de dezbateri, evenimentul “For a new Transatlantic compact: values, interests, policies”, prezidat de Rüdiger Lentz, director executiv al Institutului Aspen din Berlin a vizat perspective asupra sistemului instituţional transatlantic, abordând totodată aspecte precum acţiunile Federaţiei Ruse, provocările din spaţiul mediteranean şi din Orientul Mijlociu şi relaţiile SUA-UE. La această sesiune, secretarul de stat George Ciamba a participat, în calitate de speaker, alături de figuri marcante din mediul academic și diplomatic din SUA, între care Nicholas Burns, profesor de diplomație și relații internaționale la Kennedy School of Government, Harvard University și Cambridge, Gérard Araud, ambasadorul Franței în SUA și Julie Smith, director al programului de securitate transatlantică din cadrul Center for a New American Security, Washington DC.
Ultima zi a dezbaterilor a fost dedicată  subiectului “Current Status and What’s Next”, axat pe evaluarea şi anticiparea elementelor relevante din perspectiva contextului transatlantic, economic şi de securitate. Evenimentul a cuprins o masă rotundă şi o sesiune de dezbateri, în cadrul cărora demnitarul român a avut o serie de intervenţii alături de reprezentanţi ai Aspen Institute Washington, Roma, Praga, Bucureşti, ai Trans-Atlantic Bussines Council Washington, Atlantic Council Washington, German Council on Foreign Relations - Berlin sau Center for National Security Strategies, Hudson Institute, Washington DC. În cadrul dezbaterilor, secretarul de stat George Ciamba s-a referit la importanţa relaţiei transatlantice în actualul context internațional. Subliniind rolul crucial al NATO în gestionarea provocărilor şi ameninţărilor secolului XXI, pe baza principiilor solidarității aliate și al împărțirii echitabile a responsabilităților, a evidențiat contribuţiile şi rolul concret al României la asigurarea securității euro-atlantice, precum și la eforturile de proiectare a stabilităţii și de susținere a statelor partenere. S-a referit la situația de securitate din zona Mării Negre și la impactul evoluțiilor recente asupra regiunii și pentru securitatea euro-atlantică în ansamblul său. A evocat totodată potenţialul economic al României ca parte intrinsecă a unui spaţiu euro-atlantic stabil şi prosper. A subliniat soliditatea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, susținând importanța dezvoltării pe mai departe a acestuia în toate dimensiunile sale, cu accent asupra dimensiunii economice.
Conferința a fost organizată de Institutul Aspen prin Aspen Initiative for Europe, Aspen Strategy Group şi Aspen Institute Italia, în colaborare cu Ambasada Italiei la Washington, Trans-Atlantic Business Council şi The John Hopkins School of Advanced International Studies.
 
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare 

Ti-a placut articolul?

Comentarii