Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

ro

04 Feb, 2016 14:59 1374 Marime text
În prima zi a vizitei sale de lucru în Georgia, la data de 4 februarie, secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a participat, în calitate de vorbitor principal la seminarul privind „Programul Naţional Anual (ANP) 2016 al Georgiei de cooperare cu NATO”.

În discursul susţinut în deschiderea evenimentului, intitulat  „Taking Forward Georgia’s Euro-Atlantic Aspirations: Expert Consultations on Georgia’s Annual National Program 2016”, oficialul român a evidenţiat sprijinul constant al României pentru agenda europeană şi euroatlantică a Georgiei. Totodată, el a apreciat progresele consistente înregistrate de Georgia, încurajând autorităţile de la Tbilisi să menţină nivelul de angajare în acest proces şi să acorde o atenţie sporită implementării depline a Pachetului Substanţial NATO – Georgia.
Secretarul de stat Daniel Ioniţă a evidenţiat interesul României de a intensifica şi consolida cooperarea cu Georgia în cadrul celui de-al doilea mandat deţinut consecutiv de ţara noastră, care acţionează, prin intermediul Ambasadei României la Tbilisi, ca Ambasadă Punct de Contact NATO la Tbilisi pentru perioada 2015-2016. În acelaşi timp, el a exprimat speranţa că la viitorul summit al NATO din Varşovia, aliaţii vor adopta decizii menite să valorifice angajamentele importante ale statelor partenere, inclusiv ale Georgiei, pentru punerea în aplicare a deciziilor anterioare ale NATO.

Informaţii suplimentare:
Ambasada României la Tbilisi exercită, începând cu 1 ianuarie 2013, mandatul de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE) în Georgia. În luarea deciziei Aliate de a încredinţa României, pentru a doua oară consecutiv, rolul de punct de contact la Tbilisi s-a avut în vedere contribuţia ţării noastre la dezvoltarea relaţiilor NATO cu statele partenere, dar şi nivelul relaţiilor bilaterale româno-georgiene.
În această calitate, România continuă să sprijine eforturile Georgiei de integrare euro-atlantică, cooperând cu autorităţile georgiene şi cu alte state membre ale Noului Grup de Prieteni ai Georgiei în vederea consolidării progreselor înregistrate şi fructificării rezultatelor cooperării practice dintre NATO şi Georgia, în spiritul Deciziei Summit-ului de la Bucureşti  (aprilie 2008).
Seminarul privind „Programul Naţional Anual (ANP) 2016 al Georgiei de cooperare cu NATO” a fost deschis de ministrul de stat al Georgiei pentru integrare europeană şi euro-atlantică David Bakradze. La eveniment participă circa 120 experţi şi oficiali de rang înalt din Georgia dar şi din toate statele aliate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii