Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu ambasadorul Ucrainei în România, Teofi Bauer

ro

30 Apr, 2015 09:43 941 Marime text
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit astăzi, 29 aprilie 2015, cu ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer.
Agenda discuţiilor a vizat teme precum situaţia comunităţii românești din Ucraina,  cu accent pe nevoile şi problemele comunităţii în funcţie de plasarea geografică a acesteia (Cernăuţi, Transcarpatia sau Odessa), posibilităţile de cooperare între România şi Ucraina în domeniul minorităţilor şi oportunităţile de colaborare în context european.
Oficialul român a afirmat că Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni va continua să susţină mediul asociativ românesc din Ucraina şi a evocat, în acest context, concluziile vizitei pe care a întreprins-o recent în regiunea Odessa.
În continuare, ministrul delegat a accentuat importanţa accesului la învăţământ în limba maternă pentru minoritatea românească din Ucraina şi a amintit poziţia fermă a asociaţiilor româneşti din regiunea Odessa, care, prin vocea Forumului Comunităţii Româneşti din Sudul Basarabiei, au condamnat agresiunea comisă împotriva Peninsulei Crimeea  în anul 2014.
Ambasadorul Teofil Bauer a evidenţiat importanţa unui dialog bilateral constant, pe toate palierele relevante, inclusiv la nivel local şi regional, dialog care să conducă la identificarea soluţiilor prin care românii din Ucraina şi ucrainenii din România să conteze cât mai mult ca element de diversitate culturală şi plusvaloare. Ambasadorul Ucrainei în România a apreciat sprijinul României în aceste momente dificile prin care trece Ucraina şi şi-a exprimat convingerea că relaţiile bilaterale au un potenţial deosebit, care poate fi extins inclusiv prin valorificarea experienţei europene a României, care poate oferi asistenţă Ucrainei în drumul către Uniunea Europeană.
Părţile au recunoscut importanţa Universităţii Naţionale „Yurii Fedkovici” pentru comunitatea românească din Cernăuţi, care doreşte introducerea unor linii cu predare în limba română la această universitate, în cadrul mai multor specialităţi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii