Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu ambasadorul Republicii Elene în România, Grigorios Vassiloconatandakis

ro

31 Mar, 2015 17:35 782 Marime text
Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit astăzi, 31 martie 2015, cu ambasadorul Republicii Elene în România, Grigorios Vassiloconatandakis.

În cadrul întrevederii au fost abordate teme privind dezvoltarea cooperării bilaterale din perspectiva mobilităţii europene, precum şi cu referire la comunitatea românească, respectiv greacă de pe teritoriul celor două state.

Oficialul român a evidenţiat faptul că portofoliul de ministru delegat reprezintă angajamentul Guvernului României faţă de comunităţile româneşti – atât cele istorice, cât şi cele formate ca urmare a emigraţiei româneşti sau în procesul de mobilitate din cadrul Uniunii Europene. A arătat că atenţia şi activităţile Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni se îndreaptă în primul rând către păstrarea şi promovarea spiritualităţii şi culturii specifice naţiunii române, însă, sub aspect politic, se întreprind demersuri pentru întărirea legăturilor dintre comunităţile româneşti şi membrii societăţii unde trăiesc. Ministrul delegat a subliniat că atât comunitatea românească din Republica Elenă, cât şi comunitatea elenă din România, reprezintă punţi de legătură care pot consolida respectul faţă de particularităţile culturale şi pot contribui la realizarea unor proiecte destinate protejării şi dezvoltării culturii şi identităţii persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale. Oficialul român a solicitat autorităţilor elene sprijinul pentru deschiderea unui lectorat de limbă română susţinut de Institutul Limbii Române din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Ambasadorul elen a adresat felicitări ministrului delegat pentru activitatea desfăşurată şi a subliniat rolul şi obligaţia statelor sub aspectul păstrării şi afirmării identităţii etnice, culturale şi lingvistice. A subliniat faptul că, în general, comunitatea românească este  bine integrată în societatea elenă şi poate reprezenta un capital important în promovarea valorilor culturale şi spirituale. În legătură cu deschiderea lectoratului de limbă română, ambasadorul elen a precizat că poate fi introdus pe agenda următorului comitet comun privind educaţia, care se va desfăşura în acest an.

Ministrul delegat a anunţat că în perioada următoare va efectua o vizită în Republica Elenă, unde va avea întâlniri cu oficialităţi elene, membrii ai comunităţii româneşti şi reprezentanţi ai mediului asociativ. A arătat, totodată, că, în cadrul componentei politice a vizitei, Ambasada Republicii Elene la Bucureşti, alături de Ambasada României la Atena, poate contribui esenţial la succesul acesteia.
Interlocutorii au convenit că există interese comune care pot fi promovate în cadrul unui plan de activităţi bine structurat, astfel încât să determine atât dezvoltarea relaţiilor dintre comunităţile celor două ţări şi statele gazdă, cât şi apropierea dintre comunităţi şi societăţile statelor unde se află.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii