De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:47 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Canadei, Rob Nicholson, în marja reuniunii ministeriale a NATO din Antalya

ro

13 May, 2015 14:23 319 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 13 mai 2015, o întrevedere cu omologul său canadian Rob Nicholson, în marja reuniunii ministeriale a NATO din Antalya,  Turcia. Întrevederea a reprezentat primul contact la nivelul şefilor celor două diplomaţii de la preluarea, în februarie 2015, de către ministrul canadian Rob Nicholson a portofoliului Ministerului Afacerilor Externe, Comerțului și Dezvoltării.
Agenda discuţiilor a inclus un schimb de vederi privind stadiul şi perspectivele de aprofundare a relaţiilor bilaterale, pe diferite paliere de cooperare, în contextul parteneriatului dintre cele două state în cadrul NATO şi al consolidării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Canada. De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la situaţia de securitate regională, cu accent asupra evoluţiei crizei din Ucraina şi implicaţiilor sale în planul securităţii euro-atlantice.
Bogdan Aurescu a trecut în revistă ultimele evoluţii într-o serie de domenii de interes comun, cu accent pe cooperarea politico-militară, relaţiile economice, contactele interumane, precum şi colaborarea la nivel consular şi în vederea actualizării cadrului juridic bilateral.
Şeful diplomaţiei române a evidenţiat rolul comunităţii româneşti din Canada, peste 200.000 de cetăţeni canadieni de origine română, care joacă un rol activ şi valoros la dezvoltarea societăţii canadiene, şi care reprezintă o punte de legătură foarte importantă între cele două state.
Şeful diplomaţiei române a salutat intensificarea dialogului politic dintre cele două state, atât la nivel guvernamental, cât şi în planul diplomaţiei parlamentare, afirmând interesul părţii române pentru amplificarea acestuia în perioada următoare. În acest sens, demnitarul român a exprimat disponibilitatea autorităţilor române de a menţine un dialog strâns cu partea canadiană privind posibilităţile de extindere a cooperării politico-militare şi de securitate între cele două state.
Bogdan Aurescu a transmis un mesaj de apreciere pentru prezenţa sporită a forţelor armate canadiene în regiune, inclusiv la exerciţiile comune de instruire şi antrenament, cu participare aliată, desfăşurate în România, în cadrul măsurilor de reasigurare adoptate pentru aliaţii de pe flancul estic al NATO. În acest context, a evocat întâlnirea pe care a avut-o în mai 2014 la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii cu personalul militar canadian al aeronavelor militare canadiene CF-18 dislocate în România, reconfirmând interesul ca participarea canadiană să fie menţinută şi în viitor.
Cei doi oficiali au exprimat susținerea României și Canadei pentru continuarea politicii ușilor deschise a NATO și au convenit să acționeze pentru luarea deciziilor corespunzătoare în cadrul Alianței.
Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa ca buna cooperare la nivel politic dintre cele două state să se regăsească în planul întăririi relaţiilor economice şi în alte domenii care generează creştere economică, pentru valorificarea corespunzătoare a perspectivei consolidării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Canada, circumscrise Acordului de Parteneriat Strategic şi Acordului Comercial Economic şi Cuprinzător (CETA).
Cei doi miniştri au abordat, cu acest prilej, şi evoluţiile înregistrate în soluţionarea dosarului eliminării vizelor pentru cetățenii români. Ministrul român al afacerilor externe a transmis aprecierea părţii române faţă de decizia premierului canadian Stephen Harper de a include, în cursul anului 2016, în viitorul sistem canadian de intrare fără viză pe teritoriul Canadei (eTA), cetăţenii români care au avut în ultimii zece ani o viză canadiană sau care deţin o viză de scurtă şedere pentru Statele Unite. Şeful diplomaţiei române a exprimat aşteptarea autorităţilor de la Bucureşti că acest nou pas pozitiv va conduce la realizarea deplină, cât mai curând posibil, a obiectivului comun împărtăşit de România, Canada şi Uniunea Europeană de ridicare completă a regimului vizelor canadiene pentru cetăţenii români.
În ceea ce priveşte agenda regională, ministrul român al afacerilor externe a prezentat evaluările României privind situaţia din zona Mării Negre, din perspectiva provocărilor actuale de securitate şi a sprijinului oferit de România parcursului european al partenerilor apropiaţi din regiune.
Ministrul canadian a acceptat invitația omologului român de a face o vizită la București in cursul acestui an.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii