De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:04 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat de presă - MAE Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti din Statele Unite ale Americii

ro

25 Sep, 2015 09:55 719 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut la data de 24 septembrie 2015, la New York, o întrevedere cu membri ai organizaţiilor evreieşti din Statele Unite ale Americii. La reuniune au participat reprezentanți ai American Jewish Committee, B’nai B’rith International, World Jewish Congress, Anti-Defamation League, Conference of the Presidents of Major American Jewish Organizations, National Coalition Supporting Eurasian Jews, World Jewish Restitution Organisation.
Agenda discuţiilor a inclus subiecte precum relaţiile bilaterale româno-americane şi  cooperarea multilaterală, relaţiile dintre România şi Israel, criza din Irak şi din Siria, dezvoltarea curentului antisemit în Europa şi efortul de combatere a acestuia - inclusiv angajamentul României în acest scop, restituirea proprietăţilor şi activitatea României în cadrul Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).
În convorbirile cu reprezentanţii organizaţiilor evreieşti din SUA, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat satisfacția față de activitatea organizațiilor evreiești americane în susținerea valorilor democratice și a salutat relația construită cu România. În context, a fost a reafirmat angajamentul constant al României în ceea ce priveşte respingerea și sancționarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, asumarea trecutului şi condamnarea negării Holocaustului. Şeful diplomaţiei române a solicitat sprijinul organizaţiilor evreieşti pentru exercitarea eficienta de către România a Preşedinţiei IHRA în anul 2016.
Întrevederea ministrului afacerilor externe cu reprezentanţii organizațiilor evreiești americane este un exercițiu tradițional de consultare, efectuat în marja prezenței șefului diplomației române la lucrările Adunării Generale a ONU.

Ti-a placut articolul?

Comentarii