Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:58 26 06 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru toată ţara. Ce se întâmplă de azi până vineri. Avertizare de vreme severă

ro

06 Jun, 2017 11:39 1267 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, la ora 11.00, o informare valabilă, de la ora 16.00 până mâine la ora 09.00.
 

Astfel, potrivit comunicatului, în vestul și nord-vestul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și nordul Carpaților Orientali, în special în după-amiaza zilei de astăzi și în a doua parte a nopții de marți spre miercuri vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică se va accentua.

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Se vor înregistra cantităţi de apă care, în intervale scurte de timp, vor depăşi local 15...20 l/mp și izolat 35 l/mp.


Începând din a doua parte a zilei de miercuri (7 iunie) și până în prima parte a nopții de joi spre vineri (8/9 iunie), instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte și în regiunile sudice, estice și centrale.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii