Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Specialiştii ISU „Dobrogea” şi medicii SMURD vă recomandă cum să suportaţi mai uşor canicula

ro

04 Aug, 2014 13:12 1308 Marime text
Administraţia Naţională de Meteorologie informează că, în intervalul 03 – 04 august a.c., în judeţul Constanţa, vremea va fi caniculară, indicele temperatură – umezeală  (ITU) va depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar temperaturile vor atinge 35 – 37 grade celsius.
Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de temperaturile ridicate, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi medicii SMURD, recomandă să respectaţi următoarele măsuri preventive:
În spaţii închise (acasă şi la birou):
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.
Scădeţi temperatura, având grijă să:
- aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizând curenţi de aer;
- reglaţi aerul condiţionat la 5 oC sub temperatura ambientală.                                                       
În spaţii deschise (pe stradă şi la locul de muncă):
- deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare);
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- consumaţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi (apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri), nu foarte reci, neaşteptând apariţia senzaţiei de sete;
- mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
- menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferindu-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
- evitaţi băuturile ce conţin cofeină  sau zahăr în cantitate mare;
- evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;
- nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
- nu lăsaţi copiii singuri în maşină.                                                                                                     
Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii