Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:07 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cupa DHS la ciclism, dedicată elevilor de gimnaziu, şi-a decis câştigătorii în Marea Finală de la Constanţa

ro

16 Jul, 2013 14:13 1265 Marime text
A patra ediţie a Cupei DHS la ciclism, organizata de DHS în parteneriat cu real,- Hypermarket Romania, a ajuns la final. Câștigătorii probelor din 20 de etape județene s-au întrecut sâmbăta, 13 iulie, pe primul loc reușind să se claseze echipa scolii Gimnaziale Herla din comuna Slatina, județul Suceava
 

După 20 de etape regionale, desfăşurate în ultimele trei luni, Concursul Naţional Şcolar de Educaţie Rutieră „Cupa DHS” i-a reunit în Marea Finală pe cei mai merituoşi participanţi, câştigătorii concursurilor preliminarii. Concursul pentru desemnarea câştigătorilor a avut două probe, ambele desfăşurate în data de 13 iulie. Toţi concurenţii au primit premii, indiferent de locul ocupat în finală, iar cei clasați pe primele locuri, au plecat acasă cu biciclete, echipament sportiv, echipamente de ciclism etc.
 
Sâmbătă, 13 iulie a.c. începând cu ora 12, 100 de elevi de gimnaziu de la 20 de şcoli din întreaga ţară și-au demonstrat cunoştinţele teoretice despre regulile de circulaţie, istoria bicicletei şi modelele de biciclete produse de către compania organizatoare, DHS. La ora 13, s-a dat startul la probele practice de poligon şi îndemânare pe bicicletă. Iar cei mai mici dintre participanţi şi spectatori au avut propriul concurs, unde au câştigat mingi, tricouri, pixuri şi multe alte cadouri-surpriză, oferite de DHS şi real,- Hypermarket. Premiile însumează o valoare totală de peste 2000 euro.
 
Am ajuns la finalul celei de a patra ediţii a concursului CUPA DHS, deja un eveniment de tradiţie, care a crescut de la an la an, fapt pe care îl datorăm în primul rând implicării profesorilor şi dorinţei copiilor de a face mişcare în aer liber. Partenerii noştri, cu care formăm o echipă excelentă, ne-au ajutat din primul moment cu mult entuziasm şi au înţeles importanţa promovării bicicletei în educaţia copiilor, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, în locul televizorului sau al calculatorului. În viitor, ne dorim ca numărul partenerilor, dar mai ales cel al concurenţilor, să crească, iar implicarea noastră şi a autorităţilor în evenimente de ciclism şi de promovare a sportului pentru toţi, să se evidenţieze din ce în ce mai pregnant. Succesul anual al Cupei DHS va constitui unul dintre pilonii acestei strategii. De asemenea, acest concurs oferă tinerilor concurenţi şi o educaţie rutieră pentru mersul pe bicicletă: DHS – bicicleta preferată de peste două milioane de români, spune Gelu Fona, Corporate Sales Manager la Eurosport DHS România.
 
Ne-am implicat cu multă responsabilitate alături de partenerii noştri în acest proiect încă de la primele ediţii. Cupa DHS este mai mult decât un concurs, ea este un proiect educaţional care militează pentru o viaţă sănătoasă prin mişcare, promovând mersul pe bicicletă, precum şi cunoaşterea şi învăţarea regulilor de circulaţie. În magazinele noastre, promovăm o gamă diversificată de biciclete pentru toate vârstele şi gusturile. In acest sezon, venim cu peste 30 de modele şi cu un website dedicat, unde clienţii pot găsi mai multe referinţe despre modelul de bicicletă pe care îl doresc”, a declarat Adriana Piţa, Division Manager Comunicare Corporatistă la real,- Hypermarket România.
 
Câștigătorii Cupei DHS, Ediția 2013
Locul 1: Școala gimnaziala Herla, Comuna Slatina, județul Suceava
Locul 2: Colegiul National Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Locul 3: Școala gimnaziala Florea Bogdan, Reghin, județul Mureș

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • felicia 10 Aug, 2013 02:18 Hei eu sunt in poza ! :)