Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:07 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajații GSK România, voluntari pentru o zi în sprijinul a 7.700 de persoane defavorizate

ro

15 Jul, 2013 20:02 1218 Marime text
7.700 de copii și adulți din 12 județe s-au bucurat de ajutorul venit din partea voluntarilor GSK;
În 2013, numărul beneficiarilor « GSK Orange Day » a crescut cu 550% față de anul trecut;
Mai mult de jumătate dintre angajații GSK România s-au implicat anul acesta în acțiunile de voluntariat desfășurate la nivel național.
 
Peste 250 de angajaţi ai GlaxoSmithKline (GSK) România şi ai GlaxoSmithKline Consumer Healthcare România au participat in perioada 10-25 iunie, la cea de-a cincea ediție a evenimentului anual de voluntariat al companiei - „GSK Orange Day”. Anul acesta, voluntarii GSK, alături de partenerii campaniei, au participat la 20 de acțiuni menite să îmbunătățească viața de zi cu zi a peste 7.700 de copii și adulți din întreaga țară. Evenimentul anual de voluntariat s-a desfășurat în 14 localități din întreaga țară din județele Constanţa, Alba, Ilfov, Maramureș, Cluj, Bihor, Gorj, Giurgiu, Galați, Argeș, Timiș, Mureș, precum și în București.
 
Informații vitale despre cei 3 H
La Constanța, voluntarii GSK s-au împărțit în două echipe și au discutat cu 55 de persoane despre simptomele, căile de transmitere și metodele de diagnostic ale celor “3 H” (HIV- Hepatita B - Hepatita C)
Beneficiarii au provenit dintr-o unitate de pompieri și din fundația Baylor.
Voluntarii GSK Orange Day au fost surprinși de interesul ascultătorilor, în condițiile în care oamenii le-au adresat multe întrebări de detaliu. La final, beneficiarii au înțeles că prevenția și educația medicală sunt cele mai importante metode de combatere ale acestor boli.
 
Periuțe, badminton și voie bună pentru micuții din Timișoara
Angajații GSK din Timișoara și-au dedicat ziua ”GSK Orange Day” în beneficiul copiilor provenind din familii defavorizate, care sunt incluși în programul Centrului Educațional pentru integrare școlară și prevenirea abandonului școlar, derulat de SCOP și United Way. Pentru a-i ajuta să învețe într-un mediu mai prietenos, voluntarii au avut grijă ca, în prima parte a zilei, să reabiliteze curtea interioară a centrului: au montat mese, au plantat iederă și au făcut curățenie. Copiii au participat apoi la o lecție de igienă orală și au fost recompensați pentru atenția lor cu periuțe și pastă de dinți. Ziua s-a încheiat cu câteva partide de badminton, volei și alte jocuri.
 
Copiii cu dizabilități din Cluj, în vizită la Zoo
La Cluj, angajații GSK au petrecut momente pline de energie și emoție alături de copiii de la Grădinița Malteză, copii cu dizabilități neuromotorii. Programul a inclus o vizită la Zooparcul ”Moara de Vânt” din Salicea, unde micuții au putut vedea 250 de animale din peste 40 de specii.
Copiii au fost încântați că au putut hrăni animalele, sub supravegherea directa a îngrijitorilor din parcul de agrement, care încurajează astfel de interacțiuni. Grupul s-a destins apoi la o gustare, servită chiar în parc, spre bucuria celor mici, care au avut astfel parte de o zi ieșită din comun.
 
Un spital mai frumos la Târgu Jiu
O echipă de 10 voluntari GSK a participat la reabilitarea sălii de așteptare din ambulatorul de oncologie al Spitalului  Județean de Urgență Târgu Jiu. Ei au contribuit la construirea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, înlocuirea ferestrelor și a ușii degradate, zugrăvirea sălli de așteptare și pardosirea acesteia cu linoleum antistatic.
Sarcinile au fost dificile. Împreună cu angajații spitalului, ei au pregatit și turnat beton, au îndepărtat straturile vechi de vopsea, au demontat ferestrele vechi și au montat altele noi. Dar răsplata a fost pe măsură: mulțumirile din partea managementului spitalului și a personalului din cabinetul de oncologie le-au adus voluntarilor sentimente de bucurie și împlinire.
Beneficiarii proiectului derulat de voluntarii GSK Orange Day sunt cei aproximativ 7.000 de pacienți care trec anual pragul ambulatorului de oncolgie (numai în 2012, 7.200 de pacienți au beneficiat de serviciile ambulatorului, iar anul acesta, până la 1 iunie, 3.300 de persoane).
 
Zâmbete pe chipurile a peste 300 de oameni din București
În București, 116 de voluntari s-au împărțit în echipe pentru a veni în ajutorul a cât mai multor persoane aflate în nevoie. Astfel, cu ocazia ”GSK Orange Day”, ei au reușit să aduca bucurie pentru peste 300 de persoane defavorizate.
La Muzeul de Istorie Naturală Antipa, voluntarii GSK le-au oferit celor 23 de puști de la SOS Satele Copiilor o zi mai mult decât interesantă. Copiii între 6 și 16 ani au avut, astfel, ocazia să vadă o mulțime de specii de animale, arătându-se deosebit de încântați de tehnologia de care dispune acum muzeul. Ei s-au împrietenit foarte repede cu voluntarii, care le-au răspuns cu răbdare la fiecare întrebare a lor.
Într-o notă la fel de veselă au petrecut de ”GSK Orange Day” și copiii de la Fundația Joyo, organizație care, în ultimii 10 ani, a oferit sprijin socio-educativ copiilor, tinerilor și familiilor în dificultate. Cei 23 de copii din clasele I-VI  fac parte din proiectul “Școala este super!”, care urmărește prevenirea abandonului școlar și menținerea celor mici în familiile lor, în grădinițe și școli. Copiii au vizitat Grădina Botanică și s-au bucurat de o zi placută de vară în decorul natural al parcului. După ce au absorbit informațiile legate de plante și arbori, copiii au servit prânzul alături de voluntarii GSK, care au avut, astfel, ocazia sa îi cunoască mai bine și să le afle poveștile de la pedagogii Fundației. Ca semn de mulțumire, copiii le-au oferit celor 10 voluntari GSK felicitări lucrate manual în cadrul centrului, cu sigla GSK recreată într-un tablou din hârtie creponată.
Voluntarii GSK au ajuns, cu ocazia aceste zile, și la unul dintre centrele beneficiare ale United Way RomaniaAsociația Ana și Copiii. Aici, le-au împărțit cărți de povești copiilor, după care au plecat împreună la Grădina Zoologică. Pe parcursul vizitei la Zoo, membrii grupului s-au bucurat de spectacolul oferit de anaconde, cinteze, struți, tigri, lei, maimuțe, pelicani, babuini, căprioare și multe alte animale, pe care copiii le-au admirat îndelung. A fost o zi plină de zâmbete și culoare. La întoarcere, în aer încă plutea energia, iar voluntarii GSK și-au luat cu greu rămas-bun de la copii, cu promisiunea ca se vor revedea curând.
 

”Suntem mândri că anul acesta, cu ocazia GSK Orange Day, am reușit să creștem din nou numărul beneficiarilor și să ajutăm peste 7.000 de oameni din medii defavorizate. Colegii noștri s-au implicat cu multa dăruire în acțiunile derulate în țară, pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a persoanelor care au nevoie de ajutor. Vom continua tradiția GSK Orange Day și în anii care urmează. Ne propunem ca, de la an la an, să reușim sa ajutăm tot mai mult”, spune Andreia Cucu, PR & Communication Manager GSK România.
 
Peste jumătate dintre angajații GSK România au participat anul acesta la ”GSK Orange Day”, susținând astfel eforturile companiei de a contribui la soluționarea celor mai grave cauze ale comunităților locale.
 
Despre GSK Orange Day
Evenimentul de voluntariat ”GSK Orange Day” a fost introdus la nivel global și în România în 2009 pentru a oferi angajaților companiei oportunitatea de a dedica o zi de lucru plătită de companie unor acțiuni de voluntariat în sprijinul comunităților defavorizate. În cadrul ediției anterioare, angajații GSK România au desfășurat de GSK Orange Day acțiuni în 18 localități, fiind voluntari pentru 1.400 de persoane din mediile defavorizate
 
GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii