Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:29 17 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O societate din Brăila va livra autoturisme pentru Serviciul Public de Asistență Socială Constanța. Ce valoare are contractul (document)

ro

14 Dec, 2017 07:09 442 Marime text
Serviciul Public de Asistență Socială Constanța a atribuit recent un contract de achiziție a două autoturisme și o autoutilitară cu 5 locuri . Potrivit licitatiapublica.ro, autoturismele sunt necesare pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a activităților specifice serviciilor din subordinea SPAS Constanța, activități ce implică deplasări în teren și la punctele de lucru sau diverse transporturi de mărfuri. Autoritatea contractantă va atribui un contract de furnizare, cu o durata de 30 de zile de la data încheierii contractului, respectiv data semnării de către ambele părți.

Criteriul de atribuire a contractului l-a reprezentat prețul cel mai scăzut. A fost primită o singură ofertă, din partea societății Apan SRL, ofertă declarată câștigătoare.
 
Valoarea estimată a contractului a fost de 121.147 de lei, iar cea finală a ajuns la 26.215,98 euro (122.024,9 lei).
 
Despre Apan SRL
 
Confrom datelor furnizate de Registrul Comerțului, interogat la data de 13 decembrie 2017, societatea Apan SRL a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în Municipiul Brăila,  DN 22B, KM.4, Județ Brăila.
Societatea are capital social subscris de 2.380.000 de lei, integral vărsat, iar asociați sunt Mircea Andreev, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 85,71% / 85,71% și Georgeta Andreev, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 14,29% / 14,29%. Administratorul societății este Mircea Andreev, iar domeniul de activitate îl reprezintă comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone).
 
Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanțe, pentru anul 2016 societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 33.439.918 de lei, profit de 1.367.872 de lei și 176 de salariați.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii