Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

“LISTĂ DE DORINȚE” împlinite pentru copiii Centrului de Plasament ANTONIO din Constanța

ro

20 Jun, 2015 21:40 1346 Marime text
Emoții, îmbrățișări calde și multă bucurie! De toate acestea au avut parte vineri, copiii Centrului de Plasament Antonio din Constanța. La sfârșit de an școlar, eforturile din timpul anului le-au fost recompensate copiilor de oameni cu suflet mare, de la mii de kilometri depărtare. Mesagerii binelui și-au trimis ajutoarele – pe voluntarii Asociației United Hands România, alături de militarii americani de la Black Sea Rotational Force, pentru a împărți zâmbete de fericire.

Îngerul păzitor al copiilor, Erika Lane Frantzve (Miss Arizona), le-a îndeplinit celor mici o LISTĂ DE DORINȚE, întocmită cu grijă, în urmă cu câteva luni, când copiii au trimis scrisori către America. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu militarii americani de la Black Sea Rotational Force din Mihail Kogălniceanu și cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Fostă sportivă de performanţă, prezentator TV, fashion model și antreprenor, Erika Lane Frantzve promovează de câțiva ani modelul „eroilor de zi cu zi“ în țările în care călătorește, iar ajutoarele sale de nădejde sunt militarii americani, care doresc să se implice în comunitățile țărilor gazdă, de fiecare dată când au această posibilitate.
Organizația „Every Day Heroes Like You” prin Erika Lane Frantzve a pornit proiectul “The Romanian Angels” în 2012, când Miss Arizona a vizitat Centrul de Plasament Antonio din Constanța, cu sprijinul Asociației United Hands România. La inițiativa Erikăi a luat naștere LISTA DE DORINȚE, proiectul său de suflet. În ultimii 2 ani mai multe familii din America s-au oferit să le îndeplinească copiilor de la Centrul de Plasament Antonio mai multe dorințe. Cei mici au trimis scrisorile cu dorințe, iar anul acesta, în 9 iunie, un transport umanitar a ajuns în România, cu toate cadourile pe care cei 73 de copii ai Centrului de Plasament Antonio și le-au dorit: “Bucuria din ochii lor este molipsitoare. Şi eu am trei copii acasă şi mă bucur că le-am putut face o zi mai frumoasă aducându-le aceste daruri. Ne bucurăm de fiecare dată când ne putem implica în comunitatea gazdă prin proiecte de acest gen. Chiar dacă nu stăm foarte mult în România, timpul trece mai ușor când vedem copii fericiți, mai ales că aceste activități ne trimit cu gândul la familiile noastre de acasă. Colaborăm cu Asociația United Hands România de peste 5 ani, iar fiecare proiect este unul deosebit”, a declarat U.S. Marine Staff Sgt. Nigel Priesman, purtător de cuvânt al Black Sea Rotational Force din Mihail Kogălniceanu.

Fiecare cadou a fost trimis în România personalizat cu numele copilului, vârsta şi ceea ce şi-a dorit. Peste 50 de familii au achiziţionat aceste cadouri şi le-au transmis în pachete individuale, iar Erika (Miss Arizona) le-a adunat şi le-a trimis către România: "Este minunat să-i observi cum desfac aceste cadouri și cum li se citește bucuria din ochi, iar această bucurie ne face să mergem mai departe alături de Asociația United Hands România și să le sprijinim inițiativele, alături de voluntari. Mulțumim din suflet Erikăi Frantzve care nu i-a uitat pe copiii din România. Dacă sunt cuminți, așa cum au fost și anul acesta, Erika le-a promis că îi va vizita, iar la anul le va înmâna personal aceste cadouri. Noi o așteptăm cu drag și ne dorim să realizăm împreună proiecte reușite,” a spus Mihaela Ristea, director general adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
În ultimii 14 ani, Asociaţia United Hands România s-a evidenţiat în rândul organizaţiilor non-guvernamentale din zona Dobrogei, misiunea acesteia fiind de a oferi sprijin umanitar şi asistenţă socială în mediul rural, dar şi de a veni în ajutorul copiilor mai puţin favorizaţi, aparţinând centrelor de plasament din judeţul Constanţa. În prezent, reprezentanţii asociaţiei coordonează activităţile a 12 centre din oraş şi din împrejurimi, care au fost incluse în programe, alături de voluntari.
 
Parteneri: Black Sea Rotational Force, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța
 
Sponsori: Every Day Heroes Like You, Asociația United Hands România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii