Boala mării Oameni din adâncuri, riscuri, blazon, reputaţie (galerie foto)

Recunosc, nu m-am hazardat nicicând în adâncuri şi nici nu mi-am propus cu orice preţ să devin scafandru. Cu toate acestea, în toamna anului 1984, cu tresele de locotenent pe mână, m-am numărat printre cei circa douăzeci de absolvenţi din promoţia mea care au fost testaţi la Centrul de Scafandri. Ţin minte că, după ce am intrat în barocameră, câţiva dintre noi, printre care şi eu, ne-am cerut evacuaţi. Eram uşor răcit şi am fost replanificat. Şi atât. M-am întors la ale mele...
 
Mai zilele trecute, descopăr un „Dicţionar SF”, în care scriitorul craiovean Aurel Cărăşel prezintă opera lui Voicu Bugariu, „critic literar, prozator, publicist şi autor de sefeuri”. Mă rezum doar la una dintre volumele sale de succes: „Coborâre în ape”. În opinia profesorului Cărăşel, aceasta este „o povestire, aflată la limita dintre real, science-fiction şi fantastic: este istoria unui moment straniu din viaţa unui scriitor obscur, trăitor într-un mare oraş, care, doborât de stres, face un concediu pe litoral; ajuns într-un sătuc de lipoveni, trăieşte atmosfera bizară a unui fel modern de legendă, potrivit căreia turiştii ce invadau altădată locurile s-au îmbolnăvit de «boala mării», adică de ideea de a nu se mai despărţi de plajă, până ce nu au fost luaţi cu forţa de către rude şi duşi la casele lor; experienţa este trăită şi de către personajul povestirii, care, într-o bună zi, petrecută în singurătate pe ţărm, are imboldul de a pătrunde în apă şi de a înainta spre larg, pe fundul mării; urmând chemarea, are surpriza să descopere că poate să respire sub apă, ba chiar mai mult, că simte o fericire extraordinară, necunoscută până atunci; revenit la mal, are surpriza să descopere un fenomen de dedublare corporală - el în apă şi el pe plajă, întins pe cearşaf, fenomen pe care nu avea să reuşească niciodată să-l descifreze corect”.
 
Voicu Bugariu fusese el însuşi acasă la scafandrii constănţeni, pe 5 iunie 1987, împreună cu un grup de scriitori de prestigiu: Traian Iancu, directorul Uniunii Scriitorilor din România, colonelul Constantin Zamfir, directorul Editurii Militare, poeţii Ion Iuga şi Vlaicu Bîrna. Eroii acestui prim roman dedicat lumii tăcerii sunt scafandrii de mare adâncime, printre care, la loc de cinste, se regăsesc comandorul ing. Aron Petru, performant cercetător în domeniu şi autor al „Tabelelor de scufundare cu decompresie la suprafaţă”, şi ing. Vasile Beiu.
 
M-a surprins nu atât imaginaţia autorului consacrat al SF-ului contemporan, cât mai ales momentul postării recenziei de către jurnalistul doljean: 1 octombrie 2010. De Ziua Scafandrului!
 
Urmându-şi chemarea, scafandrii români îşi împlinesc destinul cu îndârjire şi curaj, asumându-şi riscuri şi ocolind beţia adâncurilor. Doar boala mării pare să-i mâne în abisuri, să-i determine să-şi forţeze limitele şi să (re)descopere, iar şi iar, dedublarea corporală. De războinic potrivnic firii, de luptător camuflat de adâncuri, de om-amfibiu.

Citadela plonjorilor de elită 

Cine sunt oamenii care şi-au dedicat o parte din viaţă acestei profesii? Răspunsul îl aflăm din monografia „Centrul de Scafandri”, apărută în 2010 (şi reeditată anul acesta), excelent scrisă şi machetată de autorii ei, comandorii Cătălin-Sorin Fleşeriu şi Adrian Siea. Aşadar, „sunt persoane normale care merg zilnic la serviciu, dar speciale prin faptul că «serviciul» lor se află la câteva zeci de metri sub apă. Se antrenează constant, în cele mai grele condiţii. Este o muncă foarte dură, unde doar prin antrenament se poate păstra în totalitate controlul. Aici greşeala nu are drept consecinţă o hârtie aruncată într-un coş de gunoi, un e-mail reformulat sau o piesă stricată. Aici eroarea te poate costa viaţa, a ta şi a colegilor“.
 
Dar, înainte de toate, să ne reamintim parcursul semicentenar al scafandreriei româneşti. Şi, evident, trebuie să începem cu primul scafandru autonom român, comandorul Constantin Scarlat, intrepidul, temerarul şi hazardantul „Cousteau” al românilor, fondator şi primul comandant al Grupului de Scafandri din Mangalia (16 noiembrie 1967-3 aprilie 1969), cu asentimentul şi susţinerea totală a viceamiralului ing. Grigore Marteş, comandantul Marinei Militare din perioada 1963-1973.
 
Înfiinţat la 1 octombrie 1976, pe nucleul Grupului 279 Scafandri, Centrul de Scafandri şi-a desfăşurat iniţial activitatea într-un pavilion din cadrul Centrului de Instrucţie al Marinei Militare din Mangalia. Începând cu 1 octombrie 1979, comandamentul Centrului de Scafandri s-a mutat de pe nava-bază „Prahova” în localul de pe strada Remus Opreanu nr. 10 din Constanţa, ocupând o parte din birouri în tandem cu specialişti din cadrul Direcţiei Hidrografice Maritime.
 
În perioada 27 - 31 martie 1981, comandamentul Centrului de Scafandri a fost redislocat din localul de pe strada Remus Opreanu nr. 10 în actuala clădire din b-dul 1 Mai nr. 21. La 1 iunie 1995, Brigăzii 39 Submarine şi Scafandri i s-a înmânat oficial Drapelul de luptă.
 

În conformitate cu Dispoziţiunea Statului Major General nr. S/G 1 din 5 iunie 1998, Hotărârea C.S.A.T. nr. 0103/1997 şi aprobarea ministrului Apărării Naţionale, începând cu 1 august 1998, Brigada 39 Submarine şi Scafandri s-a transformat în Centrul 39 Scafandri, subordonat nemijlocit Statului Major al Marinei Militare, unica instituţie din România abilitată în acordarea brevetelor de scafandri profesionişti.

Dotare la standarde europene 

Începând cu 1 noiembrie 1977, a intrat în compunerea Grupului Scafandri de mare adâncime nava maritimă pentru intervenţie „Emil Racoviţă” (ex-„Arad”), prima navă specializată în suportul activităţii scafandrilor militari.
 
La 8 iunie 1978 a avut loc recepţia finală a ansamblului de scufundare „Ullis”, la recepţie participând şi specialiştii firmei Comex-Industries Franţa. La 12 octombrie 1978, în dotarea Centrului de Scafandri a intrat şalupa maritimă pentru intervenţie cu scafandri „Saturn”, construită în Şantierul Naval Mangalia.
 
În anul 1980 a intrat în dotare nava de intervenţie pentru scafandri de mare adâncime „Grigore Antipa”. La 29 noiembrie 1986 a intrat în compunerea Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă escortorul „Midia” (283). Începând cu 4 mai 1987, în compunerea Centrului de Scafandri a intrat U.M. 02018, cuprinzând escortorul 281, submarinul „Delfinul”, S.R.S. - 571 şi un Atelier de întreţinere.
 
La 18 ianuarie 1988, în cadrul Laboratorului Hiperbar a avut loc şedinţa de omologare a autospecialei pentru asigurarea scufundării în lacuri de munte şi mări interioare. Începând cu 27 mai 1998, remorcherul maritim şi salvator „Grozavul” a trecut din subordinea Direcţiei Hidrografice Maritime în organica Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă.
   
Unitatea are în dotare nave specializate care asigură suportul logistic pentru pregătirea şi deplasarea scafandrilor în raioanele unde execută antrenamente sau misiuni de scufundare  şi o navă de intervenţie cu scafandri la mare adâncime utilată cu echipament specific (turelă  şi minisubmarin), necesar scufundărilor la mare adâncime în sistem, cu posibilităţi de lucru în saturaţie.

Campionii adâncurilor 

În perioada 7 - 13 decembrie 1978, maiştrii militari clasa a 2-a Viorel Listaru, Mircea Rotaru şi Ştefan Croitoru, împreună cu p.m.c. Marinel Pavel şi Marian Dinu, au executat la Marsilia prima scufundare în saturaţie cu scafandri români, la adâncimea de 202 metri.
Continuând activitatea de pregătire cu specialiştii francezi, la 19 martie 1981 în cadrul Laboratorului hiperbar s-a organizat cursul de medicină hiperbară, activitate condusă de specialiştii francezi J. Rostain şi P. Gardett.
 
În perioada 6-15 iulie 1981, în cadrul Laboratorului hiperbar s-a desfăşurat, cu foarte bune rezultate, prima scufundare în saturaţie din România, sub conducerea specialiştilor firmei franceze Comex Industries. Protagonişti au fost scafandrii de mare adâncime maistrul militar clasa a II-a Mircea Rotaru şi personalul muncitor civil Mihai Marinescu.
 
La 30 septembrie 1981, în cadrul examenului de brevetare s-a executat o scufundare în saturaţie la 101 metri cu ansamblul de scufundare din dotarea Laboratorului hiperbar, la care au participat maistrul militar clasa a III-a Decu Sava şi salariaţii civili Marin Andrei, Constantin Fîntînă şi regretatul Gheorghe Oancea.
 
La 21 octombrie 1981 s-a executat a doua scufundare în saturaţie la 101 metri cu ansamblul de scufundare din dotarea aceluiaşi laborator, fiind brevetaţi ca scafandri de mare adâncime locotenentul major Paul Chiron, astăzi comandant de cursă lungă, locotenentul Dumitru Iftimie şi maiştrii militari Decu Sava şi Mircea Colban.
 
În perioada 16-21 noiembrie 1981 s-a organizat scufundarea în saturaţie la 201 metri, cu durata de 125 de ore şi 25 de minute, cu ansamblul de scufundare din dotarea Laboratorului hiperbar. Scufundarea a fost executată de către locotenentul major Constantin Amăriuţă şi salariaţii civili Dumitru Andrei, Paul Hlusin şi Constantin Fîntînă.
 
În perioada 14 - 23 iunie 1982, în cadrul Laboratorului hiperbar a fost executată, în premieră naţională, o scufundare în saturaţie la 350 metri, după o tehnologie de decompresie elaborată de căpitanul locotenent ing. Aron Petru. La scufundare au participat scafandrii de mare adâncime Mihai Marinescu, Valentin Nicola, Dumitru Băciucu şi Mihai Cercel. Au fost executate diferite teste privind comportarea organismului uman la compresie rapidă şi la lucrări sub apă în condiţii de presiune ridicată, s-a determinat consumul caloric pe timpul activităţilor în hiperbarism şi s-au testat primele tabele de scufundare în saturaţie peste 300 metri.
 
La 7 februarie 1983 s-a înregistrat un alt record naţional: prima scufundare în saturaţie cu amestecuri N2-O2, după o tabelă calculată de căpitanul de rangul 3 ing. Aron Petru.
 
La 21 iunie 1983 s-a înregistrat o nouă performanţă naţională - scufundarea „Pontus III” la 450 metri adâncime, în colaborare cu I.M.F. Cluj-Napoca. De astă dată, echipa de scafandri a fost alcătuită din maiştrii militari clasa a II-a Mircea Rotaru, Mircea Colban şi s.c. Mihai Marinescu şi Marinel Pavel, iar din partea I.M.F. Cluj-Napoca: prof.dr. doc. Ion Baciu, dr. Tache Simova, dr. I. Ivanof, prof. dr. M. Grosu, asistent Angela Suciu şi asistent Macarie Hedeşiu. Cu acest prilej, s-a stabilit nu numai un record de profunzime, ci şi un record de durată, respectiv 10 zile la 400 de metri!
 
Pe 20 martie 1984, căpitanul de rangul 3 ing. Aron Petru şi p.m.c. ing. Vasile Beiu pun la punct „Manualul de operaţiuni-pregătire, transport şi fixare la poziţie a jacketului nr. 1” - Intervenţia scafandrilor”.
 
La 25 septembrie 1984, în cadrul Laboratorului hiperbar al Centrului de Scafandri s-a executat scufundarea în saturaţie la 500 de metri adâncime, record naţional absolut. În acest context, a fost testată o nouă tehnologie de scufundare în saturaţie cu amestecuri heliu-oxigen între 300 şi 500 de metri adâncime, s-au stabilit performanţele psihomotorii în executarea de lucrări sub apă şi la presiuni corespunzătoare adâncimii de 450-500 de metri şi au fost studiate sindromul nervos al înaltelor presiuni pentru determinarea unei metode optime de compresie şi determinarea timpului mediu în care scafandrii, după terminarea compresiei, devin apţi să înceapă lucrul propriu-zis în apă, respectiv modificările biochimice datorate presiunii şi amestecurilor sintetice. Echipa de scafandri a fost alcătuită din căpitanul-locotenent Daniel Munteanu şi salariaţii civili Gheorghe Oancea, Constantin Fîntînă şi Valentin Nicola.
 
În perioada 28 mai-5 iunie 1985, în Laboratorul hiperbar al Centrului de Scafandri s-a executat a doua serie de scufundări unitare profunde cu amestecuri heliu-oxigen la 180 metri adâncime.
 
În perioada 10 - 17 februarie 1988, în cadrul laboratorului s-a executat o scufundare în saturaţie cu amestecuri azot-oxigen la adâncimea de 50 de metri. A fost primul analizor de oxigen de producţie românească testat „în sistem”, într-un proces real, cu rezultate deosebite.
 
În perioada 24 februarie - 9 martie 1988 s-a executat testarea de lungă durată a modelului experimental al aparatului de respirat sub apă cu injecţie mastică, un produs al gândirii personalului Laboratorului Hiperbar.
 
În perioada 16 - 20 iunie 1988, în simulatorul Laboratorului hiperbar a fost testat, în premieră, un costum etanş realizat de „Tehnica Nouă” Bucureşti, în colaborare cu Laboratorul Pătrunderea Omului sub Apă.
 
La 15 februarie 1989, în cadrul Laboratorului hiperbar a început primul curs complet pentru pregătirea scafandrilor de mare adâncime, urmat de căpitanul-locotenent Dănuţ Paţa, maiştrii militari Gheorghe Chichifoi, Dumitru Călin, Ion Cristea, Adrian Bobouţeanu, Dumitru Grigore şi salariaţii civili Ion Marinescu şi L. Drăgoi. 
 
În perioada 5-9 iunie 1990, în cadrul Laboratorului hiperbar s-a executat scufundarea cu nr. 17 în saturaţie cu amestecuri heliox la 101 metri. Scafandrii civili P. Lazăr şi Fl. Duşe, împreună cu maistrul militar clasa 1 Vlad şi locotenentul major I. Stănimir, au fost antrenaţi în lucrări sub apă şi în lucru în ambianţa hiperbară cu heliox.
 
La 25 noiembrie 1990, căpitanul de rangul 2 ing. Aron Petru, şeful Laboratorului hiperbar, a definitivat o nouă tehnologie de scufundare: „Tabele de scufundare cu decompresie la suprafaţă”. În perioada 12 - 26 februarie 1991, în cadrul laboratorului s-au executat pentru prima dată scufundări cu decompresie la suprafaţă după aceste tabele.

Activităţi în economia naţională 

Începând cu anul 1981, scafandrii de mare adâncime au executat numeroase lucrări în folosul economiei naţionale. Principalele intervenţii au constat în inspecţia operei vii, expertizarea şi curăţarea unor nave comerciale româneşti şi străine, cercetarea operei vii a unor epave, sudură sub apă, verificarea stadiului coroziunii la picioarele platformei de foraj marin „Gloria” şi controlul nedistructiv al sudurilor, intervenţii de specialitate la barajele unor hidrocentrale, cercetări geologice pe platforma continentală a Mării Negre şi altele.
 
La 6 mai 1984, echipa de scafandri alcătuită din căpitanul de rangul 3 ing. Aron Petru, şeful Laboratorului hiperbar, căpitanii locotenenţi Dănuţ Paţa şi Daniel Munteanu, maistrul militar clasa a 2 - a Nicolae Enciu şi salariaţii civili Gheorghe Oancea, Marinel Pavel, Petre Lazăr, Mihai Marinescu şi Aurel Motoi a început lucrările la platforma de foraj marin „Gloria” pentru a se pregăti primirea jacketului.
 
În perioada 21-28 mai 1984 s-a executat prima serie de scufundări unitare profunde cu amestecuri heliu-oxigen la 180 de metri adâncime. La 23 noiembrie 1984 a început montarea primelor tronsoane ale conductei submarine din Marea Neagră. Activitatea a fost asistată şi supervizată din partea Laboratorului hiperbar al Centrului de Scafandri de căpitanul de rangul 3 ing. Aron Petru şi căpitanul locotenent Dănuţ Paţa.
 
La 5 septembrie 1985, în cadrul Laboratorului hiperbar al Centrului de Scafandri a fost omologată pe plan intern instalaţia de respirat oxigen la mască utilizabilă în barocamere, realizată pentru Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu Vâlcea.
 
La solicitarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, în perioada 19-21 aprilie 1987, Centrul de Scafandri a executat o lucrare sub apă în zona de sistematizare a râului Dâmboviţa. Cu acest prilej, maiştrii militari Viorel Listaru, şeful echipei şi Marian Mirea, împreună cu scafandrii de mare adâncime s.c. Valentin Nicolae şi maistrul militar clasa a 2-a Sava Decu, au utilizat, în premieră în aceste condiţii, tabloul de alimentare de la suprafaţă a scafandrilor, confecţionat pentru autospecială.
 
În perioada 8-23 mai 1987, o nouă echipă a executat lucrări în râul Dâmboviţa, zona Podul Izvor - Mihai Bravu. În perioada 27 iulie-17 august 1988, scafandrii militari au lucrat cu aceeaşi dăruire la Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, Canalul Dunăre - Marea Neagră, la Vadu, în folosul Uzinei de Metale Rare şi în portul Constanţa, în beneficiul „Petromar”.
 
Printre cele mai importante lucrări efectuate de specialiştii Centrului de Scafandri de-a lungul anilor se numără cercetarea platoului continental şi instalarea platformelor de foraj şi cercetare „Gloria” şi „Prometeu”; verificarea platoului submarin şi participarea la fixarea platformelor fixe şi mobile pe locurile de extracţie; montarea conductelor de legătură între platformele fixe şi „Geamandura de colectare”; fixarea „Geamandurii de colectare” ţiţei; montarea conductei submarine pentru gaze între platforma „Gloria” şi Vadu (Capul Midia); ranfluarea navei „Zimbru”, a macaralei „Titan” 4, a unei vedete pe aripi şi altele; lucrări de întreţinere şi reparaţii la construcţiile hidrotehnice din teritoriul naţional; asistenţă tehnică şi de specialitate pe timpul verificărilor de etanşeitate şi presiune a clădirii Reactorului nr. 1 al CNE - Prod Cernavodă; verificarea şi curăţarea batardourilor lacurilor de acumulare Tarniţa şi Ţutora; verificarea, curăţarea şi schimbarea garniturilor docului uscat al Şantierului Naval Constanţa; îndepărtarea prin tăiere subacvatică a calei de lansare nave a Şantierului Naval din Drobeta -Turnu - Severin; curăţirea operei vii a navelor cu instalaţia Brush-Kart; participarea la acţiuni de protecţie a mediului înconjurător şi de prevenire a poluării accidentale cu deşeuri petroliere din tancurile navelor scufundate sau avariate, de prevenire a poluării radioactive prin participarea activă a personalului autorizat la testele de presiune şi etanşeitate de la anvelopa reactorului nr. 1 de la Cernavodă, efectuate periodic în vederea evaluării ratelor de pierderi şi multe altele. 

Capabilităţi multiple şi performanţe de top 

După 1993, Centrul de Scafandri şi-a restructurat şi diversificat activităţile. Astfel, unitatea funcţionează ca organ unic de brevetare a scafandrilor, de autorizare şi inspectare a activităţilor cu scafandri,
execută lucrări cu scafandri la nave, cheiuri şi structuri imerse, formează şi atestă personal medical de specialitate şi desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică pentru realizarea de mijloace tehnice şi tehnologii de lucru sub apă. „Vorbim despre un instrumentar militar bine dotat, motivat, flexibil, cu un suport logistic şi de transport naval, terestru şi aerian (la chemare) mereu pregătit pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp provocărilor actuale generate de noile condiţii geopolitice şi strategice” - ne asigură autorii monografiei instituţiei.
 
În prezent, în compunerea Centrului de Scafandri intră Comandamentul, care coordonează standardizarea şi autorizarea activităţii de scufundare, Cursul de formare, pregătire şi antrenare a scafandrilor, Laboratorul de cercetare a pătrunderii sub apă, Laboratorul hiberbar şi Detaşamentul scafandri fluviali, submarinul „Delfinul”, Divizionul 175 Nave Scafandri, cu Secţia intervenţie salvare cu scafandri de mare adâncime şi Secţia scafandri de luptă, respectiv Divizionul 164 Forţe Navale pentru operaţii speciale.
 
Unitatea de Scafandri este în măsură să execute misiuni dintre cele mai complexe: apărare împotriva diversiunilor sub apă a porturilor, navelor, platformelor, conductelor petroliere şi obiectivelor hidrotehnice; căutarea şi distrugerea minelor lansate de inamic în porturi şi rade unde nu pot acţiona forţe navale specializate în lupta contra minelor; cercetarea porturilor şi a raioanelor de concentrare a forţelor inamicului; distrugerea navelor de luptă şi a unor obiective importante în porturi şi la litoralul inamic; recuperarea de materiale de pe epave; salvarea echipajelor submarinelor avariate; executarea de diverse lucrări sub apă atât cu caracter militar cât şi civil; efectuarea de intervenţii la mare adâncime.
 
În vederea îndeplinirii acestora, scafandrii execută zilnic un program riguros de pregătire individuală, pentru a fi iniţiaţi în executarea scufundărilor cu diverse aparate de scufundare, căutarea şi distrugerea minelor plasate de inamic pe corpul navelor şi construcţiilor hidrotehnice imerse sau lansate pe pase de acces şi intrări în porturi şi ducerea acţiunilor de luptă în condiţii de efort prelungit. Cea mai temeinică şi exigentă confirmare a standardelor de performanţă probate de aşii adâncurilor din Forţele Navale o reprezintă pleiada de misiuni internaţionale încununate de succes. Astfel, în perioada 22 mai-19 iunie 1996, nava maritimă de intervenţie cu scafandri „Grigore Antipa” a participat la aplicaţia NATO „Cooperative Diving ‘96” în Cartagena-Spania.
 
De asemenea, scafandrii militari români au participat la numeroase exerciţii şi aplicaţii NATO - PfP, precum „Rescue Eeagle ‘97” şi „Phiblex ‘97” - Constanţa, „Cooperative Diving ‘98” - Cartagena-Spania, „Coopertative Partner ‘98” şi „Rescue Eagle ‘98” - Constanţa, „Cooperative Partner ‘99” - Varna-Bulgaria, „Cooperative Partner ‘00” - Odessa-Ucraina, „Rescue Eagle ‘00” - Constanţa, „Cooperative Partner ‘01” - Poti-Georgia, „Rescue Eagle ‘02” - Polonia, „Cooperative Partner ‘02” - Constanţa, „Cooperative Partner ‘03” - Odessa-Ucraina, „Cooperative Engagement ‘03” - Split-Croaţia, „Blue Road ‘04” - Turnu Severin, „Layman Teacher ‘05 - România, „Rescue Medceur ‘05” - Batumi-Georgia, „Steadfast Jaguar ‘06” - Insulele Capului Verde-Oceanul Atlantic, „Tuminex ’06 şi ‘07” - Turcia, „Cooperative Mako ‘06” - România, “Sofex ‘ 07” - Bulgaria, „Rousofex ‘07”, „Common Quest ‘ 07”, „Rousofex’08”, „Jackal Stone ‘08”, “BlackSeaPartnership ‘09”, „Sail Boston’09”, „Cooperative Lion’09” - Albania, „Poseidon ‘09”, „JCet’09”, „Jackal Stone ‘09”, „RoDelta’09”, „Rouex’09”, „Rousofex’10”, „Jackal Stone’10” ş.a.
 
Printre misiunile reale executate de scafandrii militari se numără neutralizarea sau distrugerea unui dispozitiv exploziv clasic (mină marină, torpilă, proiectil, muniţii) eşuat sau descoperit la litoral, a unei mine marine aflate în derivă, a unui dispozitiv exploziv clasic (mină de fund, torpilă, proiectil etc.) aflat pe fundul mării, precum şi a minelor plasate pe corpul navei.

Preţul succesului 

Profilul adevăratului scufundător l-am identificat în aceeaşi lucrare reprezentativă pentru profesia lor. „Dorinţă, putere, curaj, tenacitate, devotament, colegialitate, spirit de sacrificiu - o înşiruire de calităţi care trebuie să se regăsească într-o singură persoană pentru a putea practica o meserie rară: meseria de scafandru militar” - susţin autorii.
 
Este de la sine înţeles că orice scufundare reprezintă un risc asumat cu bună ştiinţă. Un adevăr inoculat subordonaţilor, colaboratorilor şi beneficiarilor, în cei 50 de ani de existenţă, de comandanţii Centrului de Scafandri. Începând de la fondatorul instituţiei, cel care şi-a asumat rolul de pionierat, comandorul ing. Friţu Iliescu (27 octombrie 1976 - 9 noiembrie 1980), continuând cu viitorul amiral ing. Ilie Ştefan (27 ianuarie 1981 - 31 decembrie 1989), actualul contraamiral de flotilă în retragere Eugen Ispas (1990), contraamiralul dr. ing. Dumitru Nanu (11 mai 1990 - 5 octombrie 1995), regretaţii comandori Petru-Olimpiu Şomfelean (8 decembrie 1995 - 23 octombrie 1997) şi Constantin Bengheş (14 noiembrie 1997 - 2002), viitorul şef al Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Dorin Dănilă (14 februarie 2002 - 6 decembrie 2005), actualul contraamiral de flotilă în retragere Mircea Rusmănică (15 decembrie 2005-1 decembrie 2006), comandorii Liviu Kaiter (2006-2008), Viorel Stanciu (2008-2010) şi Vergil Moraru (15 iulie 2010-21 noiembrie 2014), contraamiralul de flotilă Dănuţ Căpăţână (1 martie-noiembrie 2015), urmat de comandorii Cătălin Fleşeriu (2015-2016), Ion-Cristian Lişman (1 august 2016-octombrie 2017) şi până la cel mai recent împuternicit la comanda Centrului 39 Scafandri, comandorul Bogdan Dumitrescu.
 
Dar preţul atâtor recorduri notabile şi misiuni ireproşabil îndeplinite înseamnă şi un aspru tribut plătit mării de eroii adâncurilor, „cei care au ales să ducă această profesie pentru totdeauna cu ei”. Ei sunt soldatul Nicolae Glăvan, salariatul civil Dumitru Băciucu, locotenentul Constantin Rusescu, salariatul civil Constantin Clinciu, maistrul militar clasa a II-a Ştefan Subţirică, maistrul militar clasa I Edvin Resul, caporalul Florinel Plăian, căpitanul Liviu Antim, aspiranţii Cătălin Rădoi, Florin Cişmaşu, Băduţ Papuc, Cosmin Furtună, Cătălin Chioveanu, Vlăduţ Sărman şi Cozmin Florescu şi sublocotenenţii (pm) Adrian Postelnicu şi Vasile Claudiu Popa. Sunt cei 17 scafandri români care au înnobilat cu jertfa lor temerara profesie de scafandru şi cărora camarazii le-au ridicat un monument în chiar incinta cazărmii scafandrilor. La ţărmul eternităţii, supremaţia jertfei lor rivalizează cu eroismul oricăror vremuri tulburi. „Lucrând în apă, simţim mereu prezenţa lacrimilor vărsate pentru colegii care ne-au lăsat să ducem mai departe tainele unei profesii pe care poţi să o practici doar dacă o iubeşti!” - se confesează în paginile monografiei maistrul militar principal Daniel Popa.
 
Ca toţi eroii adâncurilor, majoritatea supravieţuind beţiei adâncurilor şi tentaţiilor de autodepăşire, alţii căzuţi la datorie, ca un tribut nedrept al îndrăznelii lor, scafandrii de ieri şi de astăzi păstrează aceeaşi alură de învingători, în lupta cu apele şi cu ei înşişi. În umbra apelor învolburate de o respiraţie aproape cosmică, scafandrii au nebunia, demnitatea şi orgoliile lor. Căci, spun ei, arborând pasivitatea unor profesionişti cu adevărat imbatabili în aer, pe uscat şi mai ales sub apă, „Dacă ar fi uşor, ar reuşi oricine“.
 
Pe verticala imersiunilor extreme, la semicentenar, în mijloc de brumar, cu certitudini şi performanţe remarcabile, ei, scafandrii militari, ne reconfirmă faptul că au fost, sunt şi vor fi întotdeauna unici în Forţele Navale şi în Armata României.
 
Sursa foto: imagini din colecţia Grupului Mass-Media al Forţelor Navale şi Monografia Centrului de Scafandri
 
Despre Marian Moşneagu 
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi: 
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor

Cadeţii îşi vor liceul înapoi! 10 noiembrie, Ziua Liceului Militar de Marină, o sărbătoare (încă) amânată (galerie foto)