Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:20 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Restaurantul Albatros - Ciupercă, neschimbat de ani buni (galerie foto)

ro

09 Apr, 2014 00:00 5155 Marime text
Situat pe strada Traian, la numărul 52, restaurantul Albatros a fost deschis în anul 1964. Probabil observaţi în fotografia alb-negru că aspectul său nu s-a modificat. Deşi a fost renovat în anul 2008, restaurantul şi-a păstrat acelaşi nume, Albatros - Ciupercă, după care este recunoscut şi astăzi. Localul este ideal pentru nunţi şi evenimente festive, ceea ce se poate observa chiar din aranjamentul sălii. Este un restaurant destul de intim, cu mâncare bună, la preţuri rezonabile. Servirea este prestată de personal cu experienţă în domeniu şi tocmai de aceea a fost cât se poate de bună. Durata de preparare a mâncării a fost scurtă, iar preparatele au fost delicioase. Spre exemplu, scalopina de pui costă 16 lei porţia şi are un gust încântător.

Meniul zilei costă tot 16 lei, preparatele ce pot fi servite la mic dejun au preţuri cuprinse între 5 şi 9 lei, în timp ce supele ori ciorbele nu costă mai mult de 8 lei.
Preparatele pe bază de pui sau de porc costă până în 40 de lei, iar cele din peşte nu depăşesc 12 lei. Pastele şi salatele au preţul de 12 lei, iar deserturile nu depăşesc 10 lei.

O cafea, un ceai şi un cappuccino costă 5 lei fiecare, sucul are preţul de 6 lei, iar apa, 4 lei.
Vinurile servite aici provin din cramele Jidvei, Cotnari, Segarcea, Sâmbureşti şi Murfatlar. Băile sunt situate în afara sălii, aproape de intrare, sunt aranjate simplu şi foarte curate.
Conform Registrului Comerţului, restaurantul Albatros funcţionează pe societatea P & S Albatros SRL şi este administrată de Ionuţ Piştireanu şi Petre Irimenco. Cei doi mai sunt implicaţi în societatea SC Albatros SRL, iar Ionuţ Piştireanu este partener în Elge Aliment SRL (întrerupere temporară de activitate).

Informaţii utile
Adresa: Str. Traian nr. 52
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Restaurant-Albatros-Ciuperca/155317461182207
Site: http://www.restaurantalbatros.ro/
Wi-fi: Da (parola: traian52)
Locuri de parcare: Da
Contact: 0241.615. 717.

Ti-a placut articolul?

Comentarii