De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:18 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

La Peştişorul, o terasă pescărească fără ciorbă de peşte (galerie foto)

ro

11 Sep, 2015 00:00 1118 Marime text
Zilnic, zeci de mii de picioare trec grăbite pe lângă terasa pescărească La Peştişorul, din staţiunea Mamaia, vizavi de sediul Radio Constanţa. Pentru un neiniţiat, acest local poate părea nesigur. Din toate punctele de vedere. Este o terasă mică tare, dar curată. Plasele pescăreşti sunt înşirate peste tot, alături de foişoare de stuf. Te simţi ca într-un loc de pescuit, doar că îţi lipseşte undiţa. Atmosfera este liniştită.
 
Intrăm, vrem să mergem mai în spate, de unde se vede mai bine marea, dar ospătăriţa ne spune că acel spaţiu nu aparţine localului, sugerându-ne să alegem un loc în faţă. Ne-am conformat! Deschizând meniurile, am observat că există o varietate de preparate, ceea ce mă face să mă întreb dacă terasa are într-adevăr specific pescăresc. Astfel, aici poţi mânca pizza (19 - 42 de lei), paste (17 lei), salate (5 - 16 lei), carne de porc (9 - 26 de lei), peşte pe plită sau prăjit (5 - 40 de lei), saramură de peşte (25 - 26 de lei), fructe de mare (10 - 27 de lei), carne de pui (15 lei) sau ciorbe (7 - 9 lei). Poţi opta, de asemenea, pentru meniul zilei, la preţul de 15 lei, meniu ce cuprinde ciorbă (de pui, de văcuţă, de perişoare, de peşte, de legume), felul doi (piept de pui, pulpă de pui, ceafă de porc, cârnaţi de porc), garnitură (cartofi prăjiţi, piure de cartofi, orez cu ciuperci) şi salată (de varză, de murături, asortată). Există şi meniul zilei cu peşte, la preţul de 19 lei, compus din hamsie prăjită, caras prăjit sau guvizi prăjiţi. Preţul unei beri porneşte de la 3 lei, pe un suc sau o cafea dai 5 lei, iar pe un desert vei plăti între 8 şi 10 lei.
 
Mi-am comandat meniul zilei. Am vrut ciorbă de peşte, însă mi s-a spus că au doar ciorbă de pui cu tăiţei de casă. Am acceptat, deşi la o terasă pescărească nu mă aşteptam să nu găsesc ciorbă de peşte! Mâncarea a venit foarte târziu, într-un castron ciobit, era prea fierbinte, fără gust, şi carnea aproape că lipsea. În concluzie, nu vă aşteptaţi la experienţe gustative deosebite dacă mergeţi La Peştişorul!

Ce spune Registrul Comerţului

Terasa La Peştişorul funcţionează pe societatea SC Geo & Cris Improvement SRL, înfiinţată în anul 2013, cu sediul în municipiul Constanţa, pe strada Mercur, având ca activitate principală „comerţul cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte“. Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului pe 10 septembrie 2015, capitalul social subscris este de 200 de lei. Asociaţi în firmă sunt Cristina-Mădălina Oţelea, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, şi George Martinaş, care mai este şi administratorul societăţii, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%.
 
Cristina-Mădălina Oţelea mai figurează ca asociat în Chinuitu SRL (faliment) şi în Richi Rich SRL. George Martinaş mai apare ca asociat în Anghilla Geostoc SRL, Maxim Group SRL, Total Moda Ral SRL şi Royal Style SRL (radiată).
 
Potrivit vrajitorul.eu, la sfârşitul anului 2013, Geo & Cris Improvement SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 19.504 lei, un profit de 4.365 de lei şi 0 salariaţi.
 
Informaţii utile
 
Facebook: www.facebook.com/pages/La-Pestisoru
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Nu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii