Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Astăzi, cântăreaţa Ileana Şipoteanu...

ro

22 Jul, 2014 00:00 2303 Marime text
Astăzi, Ileana Şipoteanu, cunoscuta interpretă de muzică uşoară stabilită în Constanţa, împlineşte vârsta de 47 de ani. Născută pe 22 iulie, în judeţul Argeş, Ileana Şipoteanu a studiat la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Piteşti, iar în anul 1996, a absolvit Facultatea de Teatru, Universitatea „Hyperion“.
În 1983, alături de formaţia Valahia din Piteşti, abordează melodii din repertoriul celor mai cunoscuţi interpreţi din România. A debutat la Teatrul „Alexandru Davila“ din Piteşti, unde a activat ca artistă până în anul 1990. Doi ani mai târziu, se angajează la Teatrul „Fantasio“ din Constanţa.
 
În decursul carierei, Ileana Şipoteanu a fost distinsă cu numeroase premii, trei ani consecutiv obţinând premiul „Doina Badea“ la Festivalul Teatrelor de Revistă. Dintre melodiile artistei, amintim: „Ce mult te-am iubit“, „Cine mi-a luat iubirea“, „Ai venit prea târziu“, „Rendez-vous“, „Îmi cântă marea“, „Eşti iubirea vieţii mele“.
Ileana Şipoteanu a susţinut spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate, în Turcia, Italia, Germania sau Serbia. Din anul 2000, artista este solicitată să facă parte din juriul festivalurilor de muzică uşoară românească.
 
Sursa foto: Facebook (Ileana Şipoteanu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii