Restructurări la Farul Constanța. Președintele Gică Popescu a renunțat la salariu, pe perioadă nedeterminată! „E un exemplu pe care îl dau“
Restructurări la Farul Constanța. Președintele Gică Popescu a renunțat la salariu, pe perioadă nedeterminată!
577
Marime text

Flavius Stoican, noul antrenor al Farului Constanța, și Gică Popescu, președintele clubului, au dezvăluit că, pentru tehnician, atunci când a acceptat să preia echipa, nu a contat partea financiară, ce salariu va primi la gruparea de pe litoral.
Când am deschis subiectul despre bani, mi-a zis: «Nu-mi spune, că vin oricum, nu mă interesează banii». Deci n-a fost o alegere financiară, asta vă asigur. Oricum, nu suntem prea bogați, iar cei care vin la Farul știu că, din punct de vedere financiar, nu suntem una dintre echipele care plătește cel mai bine, cel mai mult, pentru că nu ne permite bugetul. Am dori și noi să aducem jucători și antrenori cu salarii foarte mari, dar, din păcate, trebuie să fim foarte responsabili atunci când semnăm contractele. La Farul nu se plătesc salarii mari, dar se plătesc la timp, a spus Gică Popescu.
În ce privește situația finaciară actuală a clubului constănțean, care a fost anul trecut pe minus, iar, de curând, s-au făcut anumite restructurări de personal, președintele Farului a menționat:
După cum bine știți, din 2019, de când am venit eu președinte, exceptând anul trecut, Farul a fost în fiecare an pe plus. Mai mult decât atât, cred că suntem clubul din România care are cei mai mulți sponsori sau, mai bine spus, cea mai mare sumă primită de la sponsori. La noi, acel deficit bugetar care a existat tot timpul, îl acopeream mereu cu transferuri de jucători. Eu, când am preluat de la Gică pachetul majoritar, primul obiectiv pe care mi l-am pus și este în derulare a fost să scăpăm de acest deficit bugetar. Pentru că este foarte, foarte greu să stai să aștepți să vină jucători pentru a acoperi acest deficit.
Într-adevăr, a fost nevoie să facem restructurări și probabil vor mai fi, pentru că eu consider că avem o organigramă destul de stufoasă și trebuie luate anumite măsuri. Probabil că nu le-am fi luat dacă aveam munți de bani prin conturi. În ultimii ani, nu am vândut prea mulți jucători, iar eu,mai presus de toate, sunt un tip foarte responsabil. Nu-mi permit să pun clubul într-o situație financiară delicată. Și atunci trebuie să luăm decizii în funcție de banii pe care-i avem.
Prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu, pe perioadă nedeterminată. Până când echipa nu va fi din nou pe plus, eu nu voi mai lua salariu. Cred că era cea mai normală decizie să o iau. Este un exemplu pe care îl dau colegilor mei, că situația nu e foarte roză și atunci cel care, cu ghilimele, s-a sacrificat sunt eu.
Am muncit mult pentru banii pe care i-am strâns, majoritatea în fotbal. Dacă aș aduce bani de acasă, n-aș fi un bun manager. Cei care fac asta înseamnă că sunt în faliment. Noi n-am avut niciodată probleme din punctul de vedere al bugetului general. Au fost problem pe cash flow (n.r. flux de numerar), care se întâmplă la toate companiile, la toate echipele. Dar suntem, cred, singurul club din prima ligă care am avut șapte ani la rând profit, suntem unul dintre cluburile care plătesc mereu la timp angajații. Și aici nu vorbesc doar de jucători, pe lângă aceștia mai avem 167 de angajați. Nu știu câte cluburi din România au o organigramă atât de stufoasă. Eu nu-mi permit să semnez contracte cu colaboratori, cu jucători, cu angajați și să nu le plătim.
Citește și:
Farul Constanța. Noul antrenor, Flavius Stoican, primele declarații
„Atunci când e destul de greu, îmi place să cred că reușesc“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


