Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rotungioara şi beneficiile ei asupra organismului

ro

01 Oct, 2014 15:09 1231 Marime text
Rotungiora este o plantă perenă, medicinală, cunoscută şi sub numele de silnic sau coada-ielelor, care creşte în Europa şi Asia de Vest, în regiuni temperate-reci, la poalele munţilor sau pe culmile acestora. În scop terapeutic, se recoltează frunzele şi tulpinile care sunt folosite la realizarea unor preparate în tratamente homeopatice. Rotungioara conţine colină, uleiuri eterice, tanin, răşină, substanţe amare, rezine, saponine şi vitamina C.
 
Datorită efectelor sudorifice, astringente, diuretice, antiscorbutice, tonice, antiinflamatorii şi expectorante, această plantă este recomandată în tratamentul retenţiei de urină, reumatismului, gutei, laringitei şi balonării. Sucul de frunze de rotungioară contribuie la vindecarea rănilor şi leziunilor pielii, uleiul din această plantă fiind utilizat în cazuri de inflamaţii, arsuri, nevralgie, ulcere, celulită şi reumatism.
 
Extractul de frunze de rotungioară este indicat în tratamentul artritei, afecţiunilor articulare, bolilor de splină şi ficat, în diferite afecţiuni ale tractului respirator, stimularea oxigenării plămânilor, prevenirea bronşitei şi astmului, precum şi în eliberarea secreţiilor căilor respiratorii, ameliorarea inflamaţiilor bronhiilor şi a cavităţii bucale. Infuzia de rotungioară este folosită în caz de lipsă a poftei de mâncare, diaree, litiază renală şi afecţiuni hepatice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii