Proprietăţile terapeutice ale troscotului

Troscotul este o plantă ierboasă, anuală, mică, care creşte prin locuri necultivate, pe marginea drumurilor, cărări, şanţuri. În scop terapeutic, este utilizată partea aeriană a plantei, cu sau fără rădăcini. Troscotul conţine glicozizi flavonici, taninuri, mucilagii, rezine, ceruri, derivaţi antrachinonici, glucide, ulei eteric, acizi organici, vitamina C, săruri minerale. Această plantă are proprietăţi astringente, antidiareice, hemostatice, diuretice, depurative, antidiabetice, hipotensive, tonifiante, antiseptice şi cicatrizante.
 
Preparatele din troscot sunt indicate în tratarea afecţiunilor cardiovasculare, precum insuficienţa cardiacă, edeme cardiorenale şi hipertensiune arterială. De asemenea, troscotul este folosit în unele boli digestive, precum diaree, dizenterie, ulcer gastric şi duodenal, dispepsii, enterite, hemoragii interne, litiază biliară şi hemoroizi. Infuzia de troscot este indicată în cazul bolilor ginecologice, infecţiilor urinare, scurgerilor vaginale, litiazei renale, menstruaţiilor abundente şi retenţiei urinare, dar şi în reumatism, artrite, gută, afecţiuni ale aparatului respirator, răceli. Decoctul din troscot este folosit pentru dezinfecţia şi cicatrizarea rănilor, varicelor şi plăgilor deschise.