Indicaţiile terapeutice ale răchiţanului

Răchiţanul este o plantă erbacee, cu flori roşii-violacee, care creşte în locuri mlăştinoase din zona de câmpie până la cea montană. De la răchiţan se folosesc, în scop terapeutic, rămurele tinere şi vârfurile înflorite. Răchiţanul conţine galo-taninuri, salicarină, hidroxid feric, substanţe de natură flavonoidică, heterozide, colină, glucoză, amidon, fitoncid, substanţe antibiotice, pectine, carotenoizi şi substanţe minerale. Această plantă are proprietăţi antidizenterice, antidiareice, antihemoragice, antiseptice şi cicatrizante.

Preparat sub formă de infuzie, decoct, pulbere sau extract fluid, răchiţanul este indicat în colite de fermentaţie, flux menstrual dereglat, hemoptizie, hemoragii gastrointestinale, metroragii, infestări cu stafilococ auriu şi baccilii dizenterici. De asemenea, răchiţanul este folosit pentru combaterea diareei acute şi cronice, oprirea sângerării, vindecarea rănilor, dar şi în cazuri de afte, gingivite, ulceraţii ale pielii sau ale mucoaselor, hemoroizi, ulcer varicos, epistaxis, eczemă, contuzii, leucoree şi urticarii. Măştile din suc proaspăt de răchiţan sau de infuzie foarte concentrate, la care se adaugă două linguri de smântână şi un albuş de ou, sunt indicate în tratarea acneei, dar şi a tenului iritat şi înroşit.