Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Atmosferă sumbră Vreme de coşmar la Constanţa. S-au adeverit prognozele meteo

ro

20 Jun, 2014 05:19 3269 Marime text
avertizare cod portocaliu constantaPrognozele meteorologilor s-au adeverit: de aproape două ore plouă neîncetat în Constanţa. Străzile sunt pline de apă, şi puţini sunt şoferii care s-au încumetat să plece la drum.
Aversele de ploaie au făcut sa străzile să devină adevărate pâraie cu debit crescut brisc.
Atmosfera sumbră este parca întregită şi de faptul că iluminatul stradal a fost întrerupt mai devreme în această dimineaţă.
Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a anunţat aseară că pentru noaptea de joi spre vineri (19/20 iunie) şi în prima parte a zilei de vineri a fost emisă avertizare de tip cod galben. În acest interval instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării unde va ploua torenţial, se vor semnala descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp.
De asemenea, în aceeași perioadă, ANM a emis cod portocaliu valabil în judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi. Se vor cumula 50...70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp, iar vântul va sufla tare, cu precădere în zona litoralului, unde rafalele vor depăşi 70 km/h.

UPDATE. Comunicat ISUJ Constanţa, ora 07.06
Potrivit situaţiei hidrometeorologice COD PORTOCALIU, în perioada 19.06.2014 -20.06.2014, au căzut cantităţi importante de precipitaţii însoţite de descărcări electrice şi vijelie, înregistrându-se următoarele cantităţi de apă:
- Albeşti: 64 l/mp;
- Mangalia: 31 l/mp;
- Deleni: 60 l/mp;
- Adamclisi: 80,2 l/mp;
- Ion Corvin (sat Brebeni): 92 l/mp.
- Vântul a suflat cu intensificări temporare atingând în rafală 94Km/h.
Urmare precipitaţilor cu caracter torenţial au fost înregistrate următoarele pagube:
- 1 casă inundată în localitatea Deleni (sat Şipote);
- 10 case inundate în comuna Adamclisi (sat Zorile);
- 70 ha islaz inundate în comuna Adamclisi (sat Zorile);
- 9,5 km de drum afectat în comuna Adamclisi (localitatile Adamclisi, Abrud, Urluia si Zorile);
- 3 case inundate în Mangalia;
- 1 casă și 1 gospodărie în Limanu;
- 1 casă inundată în comuna Albești (sat Vârtop).
La nivel județean a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
La nivelul localităţilor, au fost activate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi se asigură permanenţa la primării.
Starea tehnică şi funcţională a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare este bună, exploatarea acestora desfăşurându-se în conformitate cu măsurile operative din planurile de apărare. Totodată, se supravegează în permanenţă lucrările hidrotehnice cu rol de apărare din administrarea ABADL.
În funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice şi a celei operative înregistrate în judeţul Constanţa, vom reveni cu noi date şi informaţii.

Pentru orice situaţie de urgenţă apelaţi Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

UPDATE 2. Comunicat RAJA SA, situaţie ploi, ora 08.46
RAJA SA informază că în Comana, în jurul orei 03.30, în urma unei avarii Enel, staţia de pompare apă potabilă, ce alimentează abonaţii din localitatea Comana a rămas fără energie. Pentru moment, abonaţilor li se asigură necesarul de apă potabilă prin cădere libera din rezervorul aferent staţiei. Au fost anuntaţi reprezentanţii Enel Dobrogea, care au dat asigurări că vor interveni pentru remedierea avariei.

De asemenea, din cauza ploilor abundente, la dispeceratul societăţii s-au înregistrat până la această oră, şase reclamaţii: zona Centrala - strada Constantin Brătescu, Km4-5 - strada Prelungirea Liliacului, Coiciu - strada Merişor, Casa de Cultură - strada Poporului. În zona Oborului, pe bulevardul Aurel Vlaicu a fost solicitat un echipaj de circulaţie pentru dirijarea traficului.

Citeşte şi Fotoreportaj: Imagini apocaliptice la malul mării, provocate de ploaia torenţială

Citeste şi Străzi inundate, copaci căzuţi şi porturi închise: La Constanţa, potopul continuă (video)

Citeşte şi Inundaţii în Constanţa: Potopul din ultimele ore a provocat pagube majore

Citeşte şi Alertă: Cod roşu de inundaţii în judeţul Constanţa

Citeşte şi Situaţia la Comana a fost remediată: Echipele RAJA au intervenit în cazul reclamaţiilor privind sistemul de canalizare stradal

Citeşte şi CCINA: Clauză forţă majoră la Constanţa ca urmare a ploilor abundente

Citeşte şi Subsolul Casei Speranţei, inundat: Pompierii au intervenit pe raza mai multor localităţi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii