Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 17 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanță pentru Elena Udrea! Tribunalul Prahova a decis ca aceasta să fie eliberată din Penitenciarul Târgșor!

ro

17 Jul, 2025 13:20 511 Marime text
Elena Udrea - sursa foto: Facebook/Elena Udrea

Este o zi importantă pentru Elena Udrea, întrucât Tribunalul Prahova a decis ca aceasta să fie eliberată din Penitenciarul Târgșor! Instanța a respins contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a fostului ministru.
 
În motivarea deciziei Judecătoriei Ploiești se arată că Udrea a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost sancționată disciplinar, a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate și a fost recompensată în 16 rânduri, a transmis Agerpres.
 
„Potrivit caracterizării întocmite de administrația locului de deținere, instanța reține că petenta-condamnată a avut o conduită constant pozitivă pe întreaga durată a executării pedepsei privative de libertate, manifestând o atitudine de respect față de normele instituționale, adaptându-se corespunzător mediului carceral și implicându-se activ în activitățile desfășurate în cadrul programelor de educație și asistență psihosocială. Din analiza procesului-verbal întocmit de Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului de Femei Ploiești - Târgșorul Nou, rezultă că persoana condamnată a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind propusă pentru liberare condiționată, cu mențiunea că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1969”, se mai menționează în motivare.
 
Totodată, este precizat faptul că fostul ministru a menținut în mod constant legătura cu mediul de suport familial, beneficiind de sprijin material și afectiv din partea membrilor familiei și apropiaților, aspect ce constituie un element favorabil pentru reintegrarea sa în comunitate după executarea pedepsei, iar în plan educațional și psihosocial, aceasta a participat activ și susținut la activitățile și programele implementate în cadrul locului de deținere, finalizând cu succes o serie dintre acestea, 'implicarea sa reflectând un interes real pentru reabilitare și asumarea consecințelor faptelor comise'.
 
Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar pe parcursul executării pedepsei și a fost recompensată în 16 rânduri, ultima recompensă fiind acordată la data de 16 mai, arată sursa citată.
 
De asemenea, se vorbește despre faptul că aceasta are în întreținere o fiică minoră, față de care are obligații legale și morale de sprijin, creștere și educare.
 
Conform documentului, prejudiciul din dosar a fost parțial achitat, iar pentru diferența rămasă au fost instituite măsuri asigurătorii constând în sechestre, urmând ca recuperarea integrală să se realizeze prin valorificarea acestora.

 
'În acest context, instanța subliniază că achitarea prejudiciului nu reprezintă o condiție imperativă pentru acordarea liberării condiționate, conform legislației incidente', se precizează în motivare.
 
Din punctul de vedere al instanței, Elena Udrea 'a conștientizat gravitatea comportamentului infracțional, a interiorizat valorile sociale fundamentale și a manifestat reale progrese în procesul de reeducare'.
 
La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul 'Gala Bute' a unei perioade cumulate de circa opt luni.
 
Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.
 

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
 
Anchetatorii spuneau că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja.
 
Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii