Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:03 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Unde se desfăşoară traficul rutier în condiţii de ceaţă

ro

21 Dec, 2015 07:11 480 Marime text
 
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită sau îngreunată din cauza vreunui eveniment rutier însă, pe unele drumuri naţionale din judeţele Iaşi, Vaslui, Arad, Timiş, Sibiu şi Vrancea, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, care variază ca şi densitate. De altfel, pentru judeţul Sibiu, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare nowcasting cu cod galben referitoare la ceaţă, valabilă până la ora 09:00.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri).

Rute ocolitoare pentru traficul greu:

pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone: DN10 Buzău – Cislău (km 47+070), DJ102B Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov;

pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone: DN1B Buzău – Ploieşti, DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

În judeţul Prahova, pe DN1A, în zona Măneciu, pe porţiunea kilometrică 133+100 – 133+450 de metri, unde corpul drumului a fost afectat de alunecări de teren, sunt montate indicatoare care reglementează prioritatea de trecere. În zilele cu trafic intens, mai ales duminica, se formează coloane de autovehicule. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii