Cel mai aglomerat weekend de la începerea sezonului estival Unde e posibil să se formeze coloane de maşini
Cel mai aglomerat weekend de la începerea sezonului estival: Unde e posibil să se formeze coloane de maşini
19 Jul, 2015 13:43
ZIUA de Constanta
1593
Marime text



Pentru a nu se forma coloane de autovehicule, conducătorilor auto le este reamintit că prin staţia de taxare se poate trece liber pe benzile doi şi trei, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa să se plătească în avans sau ulterior, până la ora 24 a zilei următoare trecerii, la staţiile de distribuţie a carburanţilor autorizate ori prin SMS, la numărul 7577 - număr disponibil în patru reţelele de telefonie mobilă.
Deoarece pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia va fi foarte intensă (o autostradă are o capacitate medie de preluare de 2500 de autovehicule pe oră), conducătorilor auto le este recomendat să respecte următoarele reguli:
- să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;
- să respecte limitele legale de viteză;
- să folosească luminile de întâlnire;
- să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;
- să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;
- să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;
- să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;
- în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.
De asemenea, dinspre Constanţa, pentru evitarea aglomeraţiei, pot fi folosite şi alte rute: DN2A Constanţa - Hârşova; DN3 Constanţa - Murfatlar - Ostrov - Călăraşi (traversare cu bacul).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii