Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:56 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un ofiţer de poliţie, reţinut pentru loviri cauzatoare de moarte

ro

10 Dec, 2015 16:08 552 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin ordonanţa din 9 decembrie 2015, reţinerea suspectului Daniel-Ion Disagă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
 
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în data de 9 august 2014, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, Disagă Daniel-Ion, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I.G., aflată sub influenţa alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă, precum şi de parchet, suferind în acest mod un traumatism cranio - cerebral închis soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia.     
 
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Timiş.
 
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii