Retrospectiva anului 2025 - evenimentele comunităților etnice din Constanța (FOTO)
Retrospectiva anului 2025 - evenimentele comunităților etnice din Constanța (FOTO)
25 Dec, 2025 16:28
ZIUA de Constanta
193
Marime text
193
Marime text

Constanța a continuat și în anul 2025 să își afirme identitatea de spațiu al diversității și dialogului intercultural, printr-o serie amplă de evenimente dedicate comunităților etnice care trăiesc de secole în Dobrogea.
Festivaluri, parade, conferințe și manifestări artistice au adus în prim-plan tradițiile, obiceiurile și valorile minorităților naționale.
Crăciunul armenesc, sărbătorit odată cu Boboteaza la români
Evenimentele comunităților etnice din Constanța au debutat în anul 2025 cu Crăciunul armenesc ce are loc în fiecare an pe data de 6 ianuarie. În aceeași zi cu Boboteaza, ziua botezului Domnului, armenii ortodocși sărbătoresc ziua Nașterii Domnului (Crăciunul).
Comunitățile armenilor din România sărbătoresc Crăciunul prin organizarea unor evenimente în cadru festiv. Copiii primesc daruri de la Moșul, colindă, familiile merg la biserică, în Ajun și în prima zi a Crăciunului.
Uniunea Armenilor din România, sucursala Constanța, a sărbătorit pe 6 ianuarie 2025, cu membrii comunității, în cadrul unei mese festive.
Tăierea Vasilopitei, tradiție păstrată cu sfințenie de etnicii greci din Constanța

Pe 19 ianuarie, Comunitatea Elenă Elpis a marcat un moment important din punct de vedere al tradiției - tăierea vasilopitei.
Povestea Vasilopitei începe cu aproape 1500 de ani în urmă în oraşul natal al Sf. Vasile, Cezareea.
Un general vrând să subjuge întreg ţinutul se loveşte de demnitatea Sfântului care salvează cetatea şi locuitorii ei. Promite tiranului că-i va da bogăţiile cerute, în schimbul libertăţii oamenilor.
Sf. Vasile cel Mare se roagă toată noaptea în Biserică, dar în zori ostaşii deja înconjurase oraşul ca să-l asedieze. Oamenii nu aveau aurul pe care îşi închipuia tiranul că îl poate câştiga cu înfricoşări multe şi ameninţarea exilului.
Sf. Vasile nu a contenit să creadă în ajutorul Maici Domnului şi al Sf. Mercurie.
Aflând locuitorii că o să rămână fără arhiereul lor Sfânt, au adunat unii de la alţii aurul pe care îl păstrau fiecare în casă pentru vremuri şi mai grele. Şi au strâns lăzi întregi sub ameninţarea prigonitorului, care ordonase să ardă oraşul dacă nu i se vor da cuferele cu metale preţioase şi bijuterii.
Şi a alergat Sf. Vasile cu lăzile pline de aur în faţa ,,prefectului comandant” ca să le cruţe viaţa. Ce să vezi? O, minune! Lacomul adulmeca prada bogăţiilor din priviri, vrând să mângâie cu mâna capacul, pe care încearcă să-l deschidă. Dar îndată un ostaş călare pe cal, cu armură strălucitoare, cu platoşă şi suliţă însoţit de ostaşi i-a nimicit.
Era Sf. Mercurie cu oştile îngereşti care au venit de grabă la rugăciunile şi lacrimile poporului şi ierahului Sf. Vasile. A hotărât ca bogăţia de aur şi argint strânsă, să se întoarcă în casele credincioşilor oraşului. Ajutat de diaconi şi preoţi face în biserici pâinici şi în fiecare pune câte un bănuţ de aur sau argint, pentru ca nimeni să nu uite cele petrecute.
Şi au fost citite şi binecuvântate precum prescurile la slujba de Litie a Vecerniei, la fiecare casă din oraş. Şi mare le-a fost mirarea şi bucuria, când au găsit aurul pe care l-au dat cu credinţă Sf. Vasile.
Şi de atunci grecii pregătesc această pită specială, pe care o fac în casa lor, ca pe o prăjitură îndulcită: simbol al bunătăţii Sf. Vasile cel Mare. După Sfânta Liturghie a binecuvântat și a tăiat plăcinta, dând fiecărui om câte o felie. În mod miraculos, fiecare și-a primit lucrurile la care fusese nevoit să renunțe.
Tăierea plăcintei / prăjiturii Sfântului Vasile, avut loc la Biserica Greacă Methamorphosis din Constanța.
„Ziua Internațională a Limbilor Materne”, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Pe 21 februarie 2025, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a fost sărbătorită „Ziua Internațională a Limbilor Materne” printr-o activitate culturală cu participarea unor reprezentanți ai comunităților etnice din Constanța: turci, tătari, ruși-lipoveni, armeni, greci, aromâni, germani.
Invitații au citit texte în limba maternă și în limba română, astfel publicul a putut lua cunoștință de mozaicul etnic dobrogean prin intermediul valorilor culturale.
Sărbătoarea Vartananț la armeni

Foarte aproape de Ziua Femeii, etnicii armeni mai punctează o sărbătoare, una religioasă – este vorba despre sărbătoarea Vartananț.
Sărbătoarea sfinților Vartanieni sau Vartananț (Vardananț, Vartanank, Vardanank) este o sărbătoare religioasă marcată în fiecare an de membrii Uniunii Armene din România.
Ce este Vartananț
Sfinții Vartanieni sau Sfântul Vardan Mamikonyan și cei 1036 de martiri, care s-au jertfit, în primăvara anului 451, pe câmpia Avarayr, în războiul contra Persiei Sasanide sunt prăznuiți de Biserica Armeană, an de an, în joia dinaintea Postului Paștelui. Acest moment de o însemnătate specială, dedicat memoriei armenilor din toate timpurile căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și a neamului, este marcat întotdeauna de către membrii comunității armene de pretutindeni.
Este evenimentul istoric care, secole de-a randul, a slujit ca exemplu cu multiple și profunde simboluri la formarea și educarea noilor generații, potrivit Araratonline.ro.
Sărbătoarea aceasta este și ziua numelui pentru toți cei ce poartă numele Vartan, Khoren, Karekin, Dagead, Hamaiag,etc.
Evenimentul se organizează în fiecare an, în ultima zi de joi dinaintea Începutului Postului Mare, Biserica Armeană. Dar de regulă, dat fiind că este în apropierea Zilei femeii, membrii uniunii Armenilor din Constanța organizează ambele evenimente în aceeași zi.
Ziua Constanței Multietnice - Parada etniilor
Unul dintre cele mai importante evenimente organizate în Constanța (25 mai 2025) a reunit reprezentanți ai mai multor comunități etnice într-o paradă a costumelor tradiționale pe Bulevardul Tomis, marcând diversitatea culturală și contribuția istorică a minorităților la viața orașului.
În cadrul manifestării s-a desfășurat o paradă a etniilor și a costumelor tradiționale, cu pornire de pe strada Ștefan cel Mare, pe traseul B-dul Tomis – Faleza Cazino, coloana fiind însoțită de Muzica Militară a Forțelor Navale Române.
„Zestrea Miresei”, eveniment de promovare a tradițiilor turcești din Dobrogea
Pe data de 5 noiembrie, comuna Cumpăna a fost gazda unei frumoase activități culturale intitulate „Zestrea Miresei”, organizată de Sucursala Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România, în sediul acesteia, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna.
Evenimentul a oferit elevelor ocazia de a descoperi și aprofunda tehnici tradiționale de țesut, broderie și croșetat, meșteșuguri care reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural turc.
La activitate au participat membre ale sucursalelor UDTR din Cobadin, Valu lui Traian, Constanța, Techirghiol și Cumpăna, care au prezentat tradițiile legate de alcătuirea trusoului miresei și pregătirea boccelelor pentru mireasă, mire, socri și ceilalți membri ai familiei.
Invitatele au îndrumat tinerele participante în exersarea diverselor tehnici de lucru manual, transformând această zi într-o adevărată lecție de cultură și meșteșug.
Ziua Limbii Tătare, marcată cu un spectacol de muzică și dansuri la Constanța
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează astăzi, 9 mai, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, un spectacol dedicat Zilei Limbii Tătare.
Evenimentul a avut ca scop pe de o parte reunirea etnicilor tătari în jurul uneia dintre valorile identitare esențiale, respectiv limba maternă, iar pe de altă parte promovarea culturii tătare în rândul constănțenilor indiferent de etnie.
Ziua Limbii Tătare se sărbătorește oficial în țara noastră la data de 5 mai.
Activitatea dedicată Zilei Limbii Tătare s fost organizată anul acesta în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
Copiii de la cursul de Limba Tătară de la Școala Comunitară a UDTTMR au recitat poezii în limba maternă, iar ansamblurile organizației au prezentat cele mai frumoase dansuri tradiționale tătărești.
Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar
În perioada 5-6 septembrie 2025, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat cea de a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar.
Un spectacol de gală a avut loc, cu acest prilej, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța. Spectacolul i-a purtat pe spectatori într-o frumoasă călătorie în lumea folclorului lumii turcice și i-a readus în lumina reflectoarelor, la Constanța, pe o parte dintre mesagerii modelului românesc de conviețuire interetnică.
Teatrologului Anaid Tavitian i-a fost acordat Premiul Uniunii Armenilor din România

Un eveniment de mare însemnătate s-a desfășurat în luna octombrie 2025. Teatrologului Anaid Tavitian i-a fost acordat Premiul Uniunii Armenilor din România, pe anul 2024.
Distincția i-a fost conferită de Președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Constanța. Această distincție se acordă începând cu anul 1993 acelor personalități de origine armeană care, prin activitatea lor au sporit prestigiul comunității armene.
Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, a subliniat prestigiul Premiului Uniunii Armenilor, acordat personalităților de origine armeană care sporesc prestigiul comunității. Anaid Tavitian urmează exemplul tatălui său, jurnalistul Simion Tavitian, care acum 20 de ani a primit același premiu.
Sărbătoarea Etniei Tătare din România, sărbătorită în Constanța

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a deschis pe data de 12 decembrie 2025, seria de evenimente dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România, marcată anual la data de 13 decembrie. Manifestările s-au desfășurat în cadrul proiectului „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România”, cofinanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Programul din acest an a debutat în data de 12 decembrie, cu o amplă conferință științifică organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța.
La eveniment a participat și consulul republicii Turce în România, Derya Dingiltepe.
Conferința a marcat deschiderea oficială a sărbătorii și a propus o abordare academică asupra istoriei, culturii și identității tătarilor din Dobrogea.
Evenimentele au continuat pe 13 decembrie, cu cea de-a doua parte a programului, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Publicul a fost invitat la un spectacol cultural susținut de ansamblurile UDTTMR și de elevii care studiază limba tătară în cadrul Școlii comunitare a Uniunii.
Seara a fost dedicată tradițiilor, culturii și identității tătare, iar publicul a putut urmări momente artistice pregătite special pentru această ediție. Ziua de 13 Decembrie este recunoscută oficial drept Sărbătoarea Etniei Tătare din România, prin Legea nr. 453/2006.
Ziua Minorităților Naționale, organizată la Biserica Greacă „Metamorphosis”
Pe 18 decembrie 2022, la Biserica Greacă „Metamorphosis” a avut loc evenimentul „Constanța ta, Constanța noastră”, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale.
Comunitatea Elenă Elpis Constanța a transmis un mesaj despre rădăcinile comune și respectul reciproc care ne definesc ca națiune. „România nu este doar locul în care trăim — este locul care ne trăiește în suflet”, subliniază comunitatea.
„Fiecare dintre noi, indiferent de limba în care ne-am rostit prima rugăciune sau cântec, purtăm în inimă această țară. Am crescut pe drumurile ei, ne-am legat visele de munții, câmpiile și apele ei și ne-am învățat copiii să-i respecte numele. Suntem diferiți, dar suntem ai acestui pământ. Și asta ne face români”, subliniază comunitatea.
Organizatorii evenimentului „Constanța ta, Constanța noastră” au fost: Uniunea Elenă din România – Comunitatea Elenă Elpis Constanța, Comunitatea Rușilor Lipoveni Constanța, Uniunea Democrată Turcă din România, Forumul Democrat al Germanilor din Constanța, Comunitatea etnicilor Bulgari din Constanța, Discover Dobrogea, Comunitatea Aromână din România, Uniunea Armenilor din România sucursale Constanța, Comunitatea Evreilor Constanța, Liga Culturală a Albanezilor din Romania Filiala Constanța, Uniunea Polonezilor din Romania- Constanţa.
Citește și
Parcul Etniilor – „Arborele Vieții”, un proiect al recunoștinței, respectului și prieteniei pentru toate etniile, în Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


