Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:16 25 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România De pe pârtie cu sania, direct la spital! O femeie a leșinat

ro

25 Dec, 2025 18:43 215 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Salvamont Brașov





Un grav accident s-a produs, în ziua de Crăciun, pe o pârtie din staţiunea Predeal, unde o femeie care se dădea cu sania a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovită de o sanie, în urma impactului rănita pierzându-şi starea de conştienţă.

„Nici nu a început bine sezonul de iarnă și, din păcate, a fost deja înregistrat primul accident grav. Astăzi, o femeie care se dădea cu sania a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie. În urma impactului, victima a suferit pierderea temporară a cunoștinței, situație care a impus intervenția de urgență a salvatorilor montani. Viteza acumulată pe pantă, lipsa controlului și un moment de neatenție sau de entuziasm pot transforma foarte rapid o activitate recreativă într-un eveniment nefericit, cu urmări serioase”, transmite Salvamont Brașov.



Formația Salvamont Predeal din cadrul Serviciul Județean Salvamont Brașov a intervenit prompt, acordând primul ajutor la fața locului și stabilizând victima. Ulterior, persoana a fost predată conștientă echipajului SMURD sosit pentru continuarea îngrijirilor medicale.

„Incidentul subliniază riscurile reale generate de viteza neadaptată, pârtiile improvizate, aglomerație și lipsa unei distanțe de siguranță între persoanele aflate pe traseu. Săniile pot atinge viteze surprinzător de mari, iar o coliziune din spate, chiar și aparent minoră, poate avea consecințe grave. Încrederea prea mare în echipament, adrenalina sau dorința de senzații mai intense cresc semnificativ probabilitatea accidentelor.


Facem apel la responsabilitate, prudență și bun-simț. Folosiți doar zonele special amenajate, adaptați viteza la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrați distanța față de ceilalți și supravegheați copiii. Un singur moment de neatenție sau de entuziasm exagerat poate avea consecințe serioase. Salvatorii montani sunt permanent la datorie, însă prevenția rămâne cea mai sigură cale pentru ca bucuria iernii să nu se transforme într-o tragedie.”, a precizat Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov.


Citește și
Știri RomâniaVIDEO. Un bărbat a murit în urma unui scandal spontan între 20 de persoane
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii