Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toți abonații din localitatea Techirghiol rămân fără apă

ro

05 Oct, 2015 12:20 1355 Marime text
 
Pentru executarea lucrărilor de racordare a conductelor principale de alimentare cu apă din localitatea Techighiol, la sistemul centralizat de distribuție, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile timp de 7 ore, începând de joi seara, ora 22.00 și până vineri dimineața, ora 5.00.
 
Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți abonații din localitatea Techirghiol.
 
Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări „Reabilitare și extindere rețea de apă, rezervor nou, extindere și reabilitare rețea canalizare și reabilitare stație de pompare ape uzate în localitatea Techirghiol”, în valoare de 14,16 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 4,05 milioane lei.
 
În cadrul acestui proiect, conducta de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă a localității a fost reabilitată pe o lungime de 6 kilometri, iar rețelele de alimentare au fost extinse cu 3,4 km.
 
Mai mult, în cadrul Complexului de Pompare Techirghiol se construiește un rezervor nou de înmagazinare apă, cu un volum de 1.500 metri cubi, ce va asigura apa potabilă abonaților din oraș și în cazul apariției unor avarii, ce implică întreruperea  furnizării apei potabile pe conducta principală de alimentare a localității. Pe parte de canalizare, sistemele vor fi extinse sau reabilitate pe o lungime de aproape 6 km.
 
 
SC RAJA SA își cere scuze față de abonații afectați de aceste opriri de apă și îi asigură că echipele de intervenție ale contructorilor care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
 
De asemenea, îi roagă pe toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii