Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxiurile din țară, verificate de polițiști. Taximetrist din Constanța, prins băut la muncă

ro

30 Sep, 2016 11:03 2160 Marime text
Poliţia Română a desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru verificarea activității de taximetrie.
 
Peste 650 de poliţişti au acţionat, la nivel național, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru verificarea transporturilor în regim de taxi.
 
Astfel, poliţiştii au verificat 4.528 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2.175 de sancţiuni contravenţionale. 
 
Dintre sancţiunile aplicate, 497 sunt prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, iar 1.678 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
 
Pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 29 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 195 de certificate de înmatriculare.
 
Totodată, în cadrul acţiunii, polițiștii au constatat zece infracțiuni, dintre care șapte la regimul circulației și trei de altă natură.
 
Un exemplu din Constanța este al conducătorului auto care a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii