Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strigătul disperat i-a fost auzit Navigatorul român care cerea ajutor va ajunge acasă

ro

04 Jun, 2014 15:37 2723 Marime text

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatulului Liber al Navigatorilor (SLN), a declarat că Mihai Cojocea, navigatorul român care a transmis un mesaj disperat prin care cerea ajutor pentru a se întoarce acasă, va reveni în ţară în cursul zilei de mâine sau, cel târziu, vineri. Amintim că în această dimineaţă Mihălcioiu a dat publicităţii un mesaj primit de la acest navigator.
 
„Mă numesc Cojocea Mihai. Sunt timonier pe yacht ALEXANDER CALL SIGN 9HCH8,  staţionat în portul Jedah Saudi Arabia. Lucrăm la bord fără ventilaţie, fără aer condiţionat, în cabină temperatura este peste 40 de grade. Am probleme medicale, am solicitat îngrijiri, nu mi s-au acordat. Duminică am solicitat să fiu debarcat cât mai curând posibil, dar nimeni nu face nimic în acest sens. Muncesc de ieri dimineaţă de la ora 8 până în această dimineaţă la ora 8. Am fost ameninţat de către ofiţerul ZIAGKOS THEOFANIS că voi fi aruncat pe cheu fără bilet de avion, fără shore pass, fără acte. Vă rog, ajutaţi-mă urgent pentru a mă putea întoarce acasă. Vă mulţumesc!”, spune mesajul respectiv.
Liderul SLN susţinea că navigatorul nu a oferit mai multe informaţii, nici unde anume s-ar afla, la acest moment, nava, nici prin intermediul cărei firme s-a îmbarcat. Mihălcioiu a declarat însă că a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe, dar şi cu Ambasada României în Arabia Saudită pentru a le aduce la cunoştinţă acest caz.
În urmă cu puţin timp, Adrian Mihălcioiu a declarat că navigatorul va ajunge acasă fie joi, fie în cursul zilei de vineri. „O să reuşim să îl aduce acasă. Mâine sau poimâine. Am lucrat cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Autoritatea Navală Română, am folosit mijloace specifice”, a declarat liderul SLN.
Conform declaraţiilor lui Mihălcioiu, Mihai Cojocea are 36 de ani şi este din judeţul Constanţa. El se află pe un yacht închiriat de un şeic arab, potrivit spuselor liderului SLN.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii