Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul a decis cât poate dura arestul la domiciliu, declarat neconstituțional de CCR

ro

29 Jun, 2015 23:42 896 Marime text
 
Senatul a decis, astăzi, că arestul la domiciliu se poate întinde pe durata a cel mult 30 de zile în cursul judecăţii şi a cel mult 180 de zile în cursul urmăririi penale. Camera Superioară a soluționat astfel problema neconstituţionalităţii articolului 222 din Codul de Procedură Penală, cu privire la această măsură, scrie dcnews.ro.

Articolul din Codul de procedură penală care reglementează arestul la domiciliu a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituțională, pe motiv că nu prevede durata pentru care această măsură poate fi dispusă.

Reglementarea, trimisă în plenul Senatului de Comisia juridică, prevede că „în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile", iar durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

De asemenea, proiectul mai prevede că „în tot cuprinsul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri".

Senatul a luat decizia cu 118 voturi „pentru", două voturi „împotrivă" şi o abţinere.



Sursa: dcnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii