Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 2. Poate fi arestat! Se votează cererea de reținere și arestare în cazul Șova

ro

03 Dec, 2015 10:44 1702 Marime text
Ședința plenului Senatului în care se dezbate și votează cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova a început, informează Agerpres.

Reprezentanții PSD și PNL au anunțat că vor vota în plen pentru ridicarea imunității lui Șova, în timp ce copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a spus că le recomandă senatorilor din grupul formațiunii sale să voteze împotriva cererii DNA.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

UPDATE 2, ora 11.30

Senatorul PSD Dan Şova poate fi reţinut de procurorii DNA şi arestat preventiv. 125 de senatori au votat cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului.

UPDATE 1, ora 11.15
 
Dan Șova a susținut în ședința de plen în care urmează să se voteze asupra cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării sale preventive, că din cele 3.000 de file ale dosarului doar 60 sunt cu referire directă la el, iar acestea nu conțin probe, ci denunțul și ordonanțele procurorului. „Mă aflu în fața dumneavoastră pentru a treia oară anul acesta la un vot de ridicare a imunității. Cred că încep să mă apropii de recorduri nedorite. Pentru că sunt în situația aceasta, simt nevoia nu să vă solicit ceva, ci să vă aduc la cunoștință câteva date. S-a prezentat în fața dumneavoastră un dosar de 3.000 de file care se referă la două infracțiuni - la un abuz în serviciu și la un trafic de influență. Din cele 3.000 de file, referitoare la mine sunt 60 de pagini. Cele 60 de pagini nu sunt de probe, sunt un denunț și ordonanțele procurorului. Îmi asum ce spun. În dosar, și dosarul este la Comisia juridică, în afară de denunț, nu există niciun fel de probe. Există un denunț, atât", a declarat Șova.

Sursa foto: antena3.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii