Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 24 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Mariana Gâju, mesaj de Crăciun - „Crăciunul nu este doar o sărbătoare a timpului, ci o stare a sufletului”

ro

24 Dec, 2025 21:47 228 Marime text
Sursă foto: Captură video

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, a transmis un mesaj emoționant către cetățeni, îndemnând la credință, solidaritate și bunătate.

Iată ce spune aceasta:

„Dragi locuitori ai Comunei Cumpăna, dragi români de pretutindeni, în această noapte binecuvântată în care cerul pare mai aproape de pământ, iar inimile oamenilor se deschid mai ușor către lumină, ne regăsim cu toții sub același semn sfânt, nașterea Domnului.

Crăciunul nu este doar o sărbătoare a timpului, ci o stare a sufletului. Este clipa în care ne aducem aminte cine suntem, de unde venim și mai ales încotro trebuie să mergem ca oameni, ca familie, dar mai ales ca neam.

În iesnea smerită din Betleem s-a născut iubirea însăși tăcută, fragilă, dar veșnică. O iubire care nu cere nimic, ci dăruiește totul. O iubire care ne învață că adevărata putere nu stă în zgomot, ci în bunătate. Nu în grabă, ci în răbdare, nu în mândrie, ci în credință. Privesc spre Cumpăna noastră dragă cu recunoștință pentru ceea ce am construit împreună, cu emoție pentru încercările prin care am trecut și cu nădejde pentru pașii care ne așteaptă. Fiecare stradă, fiecare casă, fiecare familie poartă o poveste, o rugăciune nerostită, o speranță aprinsă la lumina acestei sărbători.


Crăciunul ne cheamă să fim mai buni unii cu alții, mai îngăduitori, mai atenți la cei singuri, la cei încercați de boală, de nevoi sau de dor. Să nu uităm că un cuvânt cald poate vindeca, că o mână întinsă poate ridica, că o rugăciune spusă din inimă poate schimba destine. Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător atunci când îl avem pe Dumnezeu aproape.

Iar atunci când îl primim să intre în casele noastre, în deciziile noastre și în sufletele noastre, drumul devine mai drept, iar povara este mai ușoară. Vă doresc din toată inima un Crăciun luminat, cu pace în suflet, dragoste în familie și cu Dumnezeu în inimă.

Să ne fie casele pline de colind, masa înbelșugată, să avem sănătate și recunoștință pentru toate binecuvântările de zi cu zi. Hristos se naște, slăviți-l! Un Crăciun fericit tuturor vă doresc!”.






Citește și:
VIDEO: Mesaj de Crăciun de la senatorul PNL de Constanța, Silviu Iulian Coșa - „Lumea nu se va opri în loc, dar vom fi mai fericiți și mai împăcați​”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii