Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:07 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şapte persoane trimise în judecată, în stare de arest

ro

27 Nov, 2015 16:19 471 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
 
LASCU HORIA LIVIU, pentru comiterea infracţiunilor de:
-două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată,
-spălare a banilor
-cumpărare de influenţă,
 
MORAŞANU VASILE, ofiţer în cadrul IGPR, la data faptelor, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă,
 
ŞERBAN IULIAN TIBERIU, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată,
 
MAIOR FLORINA, pentru comiterea infracţiunilor de:
- cumpărare de influenţă,
- complicitate la cumpărare de influenţă,
 
COSTIN GEORGE, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă,
 
în stare de arest la domiciliu, a inculpaţilor:
 
TĂNASE TATIANA, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată,
 
MIHALCEA CONSTANTIN, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Şerban Iulian Tiberiu a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la data de 05.02.2015.
 
Pentru a obţine achitarea sa în apelul ce se judeca de Curtea de Apel Braşov, după o condamnare de 7 ani închisoare, pronunţată de Judecătoria Braşov, inculpatul Şerban Iulian Tiberiu a căutat diverse persoane, pentru „aranjarea” procesului, în schimb fiind dispus să plătească sume importante de bani.
Prin intermediul inculpaţilor Maior Florina şi Maior Lazăr Dorin, inculpatul Şerban Iulian Tiberiu a fost pus în legătură cu inculpatul Costin George şi prin intermediul acestuia cu inculpatul Lascu Horia Liviu, acesta din urmă pretinzând că, prin cunoştinţele pe care le are în justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere în DNA, procurori şi judecători de la ÎCCJ, membru al CSM şi, prin intermediul acestuia din urmă, chiar unul dintre judecătorii apelului) poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării.
Concret, în perioada martie-septembrie 2015, beneficiind de ajutorul inculpaţilor Moraşanu Vasile şi Tănase Tatiana, inculpatul Lascu Horia Liviu, în mod repetat, a pretins de la inculpatul Şerban Iulian Tiberiu sume de bani - 500.000 euro şi alte bunuri  (teren), a acceptat promisiunea unor importante sume de bani  - peste 100.000 de euro (reprezentând profitul
care ar fi revenit inculpatului Şerban Iulian Tiberiu dintr-o afacere cu fier vechi) şi a primit sume de bani pentru sine sau pentru inculpata Tănase Tatiana în cuantum de 37.800 euro şi 17.000 lei.
În ziua de 08 aprilie 2015, o primă tranşă de 13.500 lei - echivalentul a 3.000 euro, a fost virată prin mandat poştal pe numele lui Lascu Horia Liviu de către inculpatul Mihalcea Constantin.
În aceeaşi zi, pentru a disimula originea ilicită a banilor, inculpatul Lascu Horia Liviu a depus suma de 13.500 lei (echivalent a 3.000 de euro) în contul societăţii sale, banii intrând astfel în circuitul economic al societăţii, fiind dată aparenţa unor venituri licite.
În acelaşi context, la data de 16 aprilie 2015, inculpatul Lascu Horia Liviu, în scopul obţinerii hotărârii frauduloase de achitare, a abordat un avocat din Baroul Brașov, promiţând-i acestuia sume de bani pentru ca prin influenţa presupus avută în justiţie să determinare judecătorii Curţii de Apel Braşov să pronunţe o hotărâre de achitare a inculpatului Şerban Iulian Tiberiu.
În primăvara anului 2015, beneficiind de ajutorul inculpatei Tănase Tatiana, inculpatul Lascu Horia Liviu a acceptat promisiunea unor sume de bani făcută de inculpaţii Maior Florina şi Maior Lazăr Dorin (păstrarea  pentru sine a banilor obţinuţi din vânzarea nefiscalizată a unei părţi din mărfurilor importate de aceştia din Polonia, aproximativ 40.000 de euro), pentru a obţine, în aceeaşi manieră, rejudecarea dosarului în care acesta din urmă a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare (din a cărei executare se sustrage).
Intermedierea discuţiilor dintre persoanele interesate a fost realizată de către inculpatul Costin George, ca urmare a unei înţelegeri prealabile cu cei doi soţi, cunoscând faptul că aceştia sunt dispuşi să dea sume importante de bani pentru obţinerea achitării.
 
În cauză a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare ce aparţin inculpaţilor Lascu Horia Liviu, Șerban Iulian Tiberiu și Tănase Tatiana în vederea executării cheltuielilor judiciare precum și aplicării măsurii confiscării speciale.
De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor sume de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor Șerban Iulian Tiberiu şi Costin George.
Procurorii anticorupție au dispus clasarea cauzei faţă de Stan Neculai, Baboi Constantin şi Petrache Olga şi disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpatul Maior Lazăr Dorin, pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii