Vizate și sediile unor instituții publice UPDATE . Percheziții DNA la Brașov într-un dosar de corupție cu funcționari publici și complici
Vizate și sediile unor instituții publice: UPDATE . Percheziții DNA la Brașov într-un dosar de corupție cu
23 Oct, 2025 11:51
ZIUA de Constanta
246
Marime text



Percheziții 18 locații în județul Brașov, azi, 23 octombrie.
Potrivit DNA, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe raza județului Brașov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Oficial de la DNA
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul anului 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 23 octombrie2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe razajudețului Brașov,dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
UPDATE
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că descinderi au loc și la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, iar printre persoanele vizate de anchetă ar fi și directoarea instituției.
Sursele menționate au arătat că procurorii investighează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, divulgare de informații nedestinate publicității și fals.
Citește și:
Percheziții de amploare ale polițiștilor Capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor și delapidare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii