Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:06 03 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Percheziții de amploare în România! Procurorii DNA descind la zeci de locații, într-un dosar de evaziune fiscală

ro

03 Sep, 2025 10:30 463 Marime text
Sediul DNA - Sursa foto: Facebook DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 03.09.2025, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează infracțiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 90 de milioane de lei, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
 
Potrivit surselor citate, descinderi au loc în București, Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov.

UPDATE

Oficial de la DNA

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupțieefectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2021 – ianuarie 2025, a unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 90.000.000 de lei.

În cursul zilei de 03 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza municipiului București, a județelor Ilfov,Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani, Brașov șiVaslui, reprezentând sedii ale unor societăți comerciale, domiciliile unor persoane fizice, precum și sediul unei instituții publice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
La Curtea de Apel Constanța Un nou termen în dosarul în care ÎPS Teodosie este acuzat de fapte de corupție! Ce spun procurorii (RECHIZITORIU)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii