Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:53 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ponta „România are în SUA un aliat strategic”

ro

14 Jun, 2015 14:36 554 Marime text
 
Prim-ministrul Victor Ponta a salutat marcarea, astăzi, a 135 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, subliniind că România și cetățenii săi au în SUA „un aliat strategic, un partener de nădejde și un prieten adevărat".

„România și cetățenii săi au în Statele Unite și în națiunea americană un aliat strategic, un partener de nădejde și un prieten adevărat. Apreciem sprijinul consecvent și contribuția valoroasă a Statelor Unite ale Americii la transformarea ireversibilă, modernizarea și devenirea democratică a României ca partener strategic și membru respectat al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene", afirmă Ponta, într-un comunicat al Guvernului.

Șeful Guvernului adaugă că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, ancorat în valorile, principiile și interesele comune inclusiv privind angajamentul pentru asigurarea securității naționale și aliate, reprezintă "o dimensiune definitorie a politicii externe a României, care influențează benefic profilul său internațional".

„Vocația și potențialul acestui Parteneriat, așa cum sunt enunțate în obiectivele «Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA» din 2011, oferă premise clare pentru aprofundarea legăturilor existente între România și Statele Unite, de la domeniul de excelență al cooperării în materie de securitate și militare, la cel economic, educațional și al schimburilor interumane, aflate pe o traiectorie ascendentă", a adaugat premierul.

Ponta afirmă, totodată, că „SUA vor avea pe mai departe în România același partener solidar și de încredere în transmiterea unui răspuns adecvat la amenințările la adresa securității internaționale și în susținerea partenerilor apropiați din regiunea Mării Negre și din Balcani pentru împlinirea aspirațiilor la un viitor mai sigur, mai pașnic și mai prosper în cadrul comunității de valori euro-atlantice".

„România rămâne ferm angajată în consolidarea relației și alianței privilegiate cu SUA, privind acest parteneriat ca pe un semn al încrederii reciproce și ca pe o garanție pentru securitatea, dezvoltarea și prosperitatea viitoare a ambelor state", conchide premierul, în mesajul său.

Ti-a placut articolul?

Comentarii