Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:53 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primul Festival al Iernii din Constanţa, la linie de start

ro

20 Dec, 2014 14:24 1369 Marime text
Asociaţia Civică „Pentru Constanţa”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului şi cu Muftiatul Cultului Musulman organizează, în perioada 20 decembrie – 4 ianuarie, primul Festival al Iernii din Constanţa, eveniment care face parte din seria de activități dedicate comunității sub egida „Constanța Altfel”.

Evenimentul se va desfăşura în parcul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi va transforma centrul oraşului într-un spaţiu al bunei dispoziţii şi al sărbătorilor „altfel” pentru Constanţa.

Din programul Festivalului Iernii 2014 fac parte concerte de colinde susţinute de Corala Arhiepiscopiei Tomisului, dar şi spectacole ale ritului musulman. De asemenea, elevii de la Colegiul Naţional de Artă Regina Maria, artişti constănțeni dornici de afirmare, dar  şi consacraţi, vor susţine concerte  şi spectacole pe durata celor 16 zile ale festivalului.

Ca simbol al bunei convieţuiri pe tărâmul Dobrogei, creştinii  şi musulmanii vor sarbători împreună atât Naşterea Domnului Isus Hristos, de Crăciun, cât  şi Naşterea profetului, zi celebrată pe 2 ianuarie.

Decoraţiunile specifice sărbătorilor de iarnă vor completa atmosfera festivă, iar concursurile organizate vor bucura pe toată lumea.

În perioada evenimentului, Constanţa Altfel – Asociaţia Civică “Pentru Constanţa” şi Arhiepiscopia Tomisului vor împărţi cadouri către persoanele nevoiaşe din Constanţa.

Sâmbătă, 20 decembrie, în prima zi a Festivalului Iernii 2014, de la ora 19.50, voluntarii Asociaţiei Civice “Pentru Constanţa” vor marca începerea festivalului printr-un mesaj adresat comunității.

Ti-a placut articolul?

Comentarii