Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:05 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziții efectuate la persoane bănuite de înșelăciune prin metoda „accidentul”. Este vizat și un penitenciar

ro

09 Feb, 2016 08:40 779 Marime text
 
În acest moment, 80 de polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, județul Giurgiu dar și într-un penitenciar din provincie, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune prin telefon.
 
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, bănuiții apelau telefonic persoane de vârste înaintate și sub pretextul că o ruda apropiată a acestora a suferit un accident cu urmări deosebit de grave, solicitau diferite sume de bani pentru acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare.
 
Un alt pretext folosit de bănuiți consta în prezentarea unor situații în care o rudă apropiată a fost implicată într-un un accident rutier ce a avut ca urmare rănirea gravă a unui copil, iar singura cale de a evita arestarea era achitarea costurilor de spitalizare și operație ale acestuia.
 
Astfel, persoanele vătămate erau determinate să le ofere diferite sume de bani sau bunuri de valoare, precum tablouri și bijuterii.
 
Prejudiciul adus părților vătămate se ridica la suma de aproximativ 152.000 de lei.
 
Audierile în cauză vor fi efectuate la sediul Secției 1 Poliție.
 
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Sursa foto: agenda.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii