De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:43 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Patru persoane, sub acuzare penală pentru violenţe şi infracţiuni de tâlhărie

ro

17 Sep, 2015 16:10 433 Marime text
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

            I. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Daniel Vrânceanu sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe şi viol.
            La data de 11 septembrie 2015, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov care a fost respinsă, fiind luată faţă de inculpat măsura controlului judiciar. Împotriva acestei măsuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a formulat contestaţie ce urmează a fi soluţionată de Tribunalul Braşov.
            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în seara zilei de 9 septembrie 2015, în jurul orei 23:00, inculpatul Vrânceanu Daniel a intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate (fosta sa concubină) pe care a agresat-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a rămas în locuinţa persoanei vătămate până în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2015, iar în jurul orei 07:00, a întreţinut un raport sexual prin constrângere cu aceasta. 
           
            II. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, la data de 15 septembrie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii minori B.I.L. (16 ani) şi G.D.M. (15 ani) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
            La data de 15 septembrie 2015, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, care a admis cererile şi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 14 septembrie 2015, în jurul orei 11:30, aflaţi într-o intersecţie din municipiul Braşov, inculpaţii au deposedat-o, prin folosirea violenţei, pe persoana vătămată (minoră) de cele două telefoane mobile pe care le avea asupra sa, iar pentru a-şi asigura scăparea, au lovit cu piciorul un martor care o însoţea pe aceasta. Bunurile sustrase au fost recuperate de la doi martori cărora le-au fost încredinţate de inculpaţi pentru păstrare.
 
            III. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, la data de 17 septembrie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Marius Sorin Popa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
            În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează a fi prezentat cu propunere de arest la domiciliu judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov.
            În referatul întocmit de procurori s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
            La data de 16 septembrie 2015, în jurul orei 15:40, în timp ce se deplasa pe o stradă din  municipiul Braşov, inculpatul a deposedat-o (prin smulgere) pe persoana vătămată de cruciuliţa din aur ce era prinsă la un lănţişor pe care aceasta îl avea la gât. Acţiunile inculpatului au fost observate de doi martori, care au fugit în urmărirea inculpatului, ajungându-l după câteva sute de metri. Inculpatul a arătat martorilor locul unde a aruncat cruciuliţa pe care o sustrăsese, bunul fiind restituit persoanei vătămate.
            Cercetările în aceste cauze au fost efectuate de către organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov – Biroul Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.
            Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: www.digi24.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii