Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidul UDC din Elveția a înregistrat un progres spectaculos la alegeri

ro

18 Oct, 2015 23:34 997 Marime text
 
Dreapta populistă elvețiană Uniunea Democrată de Centru (UDC), anti-imigrație și anti-Uniunea Europeană, a înregistrat astăzi un progres spectaculos în alegerile parlamentare, ieșind întărită din acest scrutin ca cel mai mare partid din Confederația Helvetică și exercitând presiuni asupra Bernei pentru a introduce cote în legătură cu persoanele ce vin din Uniunea Europeană, notează Reuters și AFP, potrivit agerpres.ro.
 
Potrivit previziunilor agenției elvețiene de presă ATS și televiziunii publice RTS UDC ar obține aproape o treime din locurile Consiliului Național, cel mai mare număr pentru un partid în Elveția în cel puțin un secol.
 
Se pare că UDC ar câștiga unsprezece aleși, cu un total de 65 de reprezentanți în camera inferioară a parlamentului ce numără 200.
 
„Oamenii au votat ghidați de frică”, a transmis Rebecca Ruiz, o candidată socialistă la televiziune.
 
Ea a estimat că tema refugiaților și imigrația, favorită UDC, a fost „din păcate, foarte dominantă în campanile”.
 
Partidul Socialist (PS), al doilea partid din țară, ar pierde două locuri iar Partidul liberalilor radicali PLR (FDP), ar obține trei aleși în plus, potrivit RTS.
 
Imigrația a fost tema centrală pentru alegători pe fondul unui val de solicitanți de azil din Orientul Mijlociu și Africa de Nord în Europa.
 
Succesul UDC, împreună cu câștigurile obținute de partidul liberal PLR pro-afaceriști, i-a făcut pe comentatorii politici  să vorbească despre un „Rechtsrutsch” — mutare la dreapta — în politica elvețiană, mai notează Reuters, potrivit aceleiași surse. 



Sursa foto: piatza.info
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii